inceputuri

ador senzatia aia de inceput, de tremur si de emotie, de frica si de dorinte ascunse.
imi place ca atunci cand cunosc pe cineva, ma dedic intru totul lui sau ei. ma uimeste sacrificiul ala minor de care sunt in stare numai la inceput, acela de a ceda mare parte din timpul meu pretios, doar pentru cineva anume; de a ma gandi de cateva ori pe zi la el sau la ea, de a ma intreba daca ii plac mai mult margaretele decat trandafirii sau daca se simte mai bine in cafenea decat in club, daca il adora pe marquez sau daca il detesta pe vian.
nelinistea aia de dinaintea intalnirii, zambetele de la final, felul cum tresar cand suna telefonul, intrebarea chinuitoare: ma place la fel de mult cum il/o plac si eu? , toate alcatuiesc o stare pe care ne-o dorim cu totii, la un moment dat, indiferent cat de singuratici ne place sa ne credem.
apoi, senzatia de dupa, cand totul incepe sa prinda contur, cand incepi sa fii sigur ca ea/el va fi langa tine cand vei avea nevoie, ca te va insoti la o expozitie din Praga la care iti doreai sa ajungi, ca isi va petrece dupa-amiezele de duminica doar cu tine.
suma acestor senzatii si inca vreo cateva inseamna inceputul unei prietenii frumoase, poate al unei relatii.
ma intreb insa cum ar fi daca senzatiile astea ar exista zilnic, pe tot parcursul unei prietenii? cum ar fi daca tresarirea si emotia si dorintele ar persista? cum ar fi daca toata dupa-amiezele de duminica ar fi petrecute impreuna, pe un acoperis caldut, langa un pahar de vin si niste ritmuri de jazz? inceputul s-ar repeta in fiecare zi, ar deveni vesnic, ar deveni perfect.....