May 17, 2017

Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste puternica, o senzatie care imi e, din pacate, mai cunoscuta decat as vrea. Mi s-a strans stomacul, au inceput sa-mi furnice palmele, in gat s-a asezat comod un nod.

Mi-am dat seama ca din impletiturile alea vechi de cuvinte pare ca uneori stiam exact cine sunt, iar alteori ca eram hotarata sa aflu, sa ma descopar. Aveam in mine ceva substanta, seva, viata! Si cateodata o puneam in texte. Asa parca ma apropiam mai mult de raspunsuri si de cine voiam sa fiu.

Imi facea bine sa scriu. Si cu toate astea, nu am luat in serios niciodata nici scrisul meu, nici blogul. Feedback pozitiv primeam, si din afara si dinauntru. Totusi, m-am oprit.

Acum, nu-mi dau seama de ce am renuntat. As zice ca life happened. Dar ar fi o prostie. Ca fix viata nu (mi) s-a intamplat, desi n-am murit. Doar am disparut...

O sa explic, desi stiu ca explicatiile astea s-ar potrivi mai bine in niste studii de caz sponsorizate de companii de farma.

De cativa ani incoace, probabil vreo 8,  m-am mutat. Cu totul. Intr-o realitate paralela. Si-am ramas acolo. Sau aici, depinde cum privesti. Serios. E ok, e chiar confortabil aici, dar asta nu e un lucru bun.
Pentru ca in realitatea asta paralela totul e mai greu, mai urat, fortat, calculat, uscat, neadevarat.

Si tot ce e bun, frumos, adevarat, viu, apare si dispare numaidecat. Ca un mesaj subliminal cu McDonald's. Oricum, eu nu apuc sa vad sau sa simt nimic. Mi se face pofta, uneori, de ceva bun frumos, adevarat, viu, cu poezie si dragoste si nu stiu de unde mi se trage. Asa ca incep sa ma chestionez si ajung la alte si alte intrebari.  De ce nu mai simt nimic? Pai, poate pentru ca prea m-am obisnuit cu nodul din gat, stomacul strans, cu ganduri si calcule care ruleaza non-stop in cap si care imi iau toata energia, cu gustul sarat de lacrimi, cu vorbele inghitite, cu pierderea vocii, cu micsorarea sau chiar anularea oricarei stari bune.

Si desi nu-mi place, atata pot. Si m-am obisnuit asa si stiu ca daca vreau sa ma mut iar in lumea adevarata, plina, vie, colorata, am nevoie de mult curaj si de o tona de energie. Acolo o sa fie minuat, dar eu m-am dezobisnuit si mi-e teama de cat efort va trebui sa depun ca sa ma simt iar confortabil cu binele ala.

So... pana mai pun eu cap la cap cateva raspunsuri si mai strang niste energie, las textul asta asa, neterminat, doar ca sa sper ca ma va chema inapoi aici, sa il termin. Si sa mai scriu si altele.






Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...