October 27, 2006

titlu?mai bine fara...

de data asta,vreau sa ma abtin de la povestioare hazlii, poante gratuite(care au fost gustate de unii), nostalgii si alte banalitati de genul asta.
vreau sa scriu despre oameni singuri.
cu adevarat singuri.
oameni care aparent, sunt fericiti. si impliniti. sau nu. oameni care stiu sa isi ascunda nemultumirile si complexele care ii macina in afara acelui cerc in care sunt obisnuiti/obligati sa se manifeste. acesti oameni sunt, dupa parerea mea, cei mai nefericiti, mai nefericiti decat cei nu au ce manca, mai nefericiti chiar decat orbii si surzii, mai nefericiti decat handicapatii. pentru ca ei nu pot comunica, asa cum cei de mai sus reusesc, pe diferite cai.
sa stai alaturi de oameni atat de frumosi, atat de seci pe dinauntru, atat de bransati si sa nu ai ce vorbi cu ei. sa stii totul despre nietzsche(e posibil?!) si sa nu poti vorbi despre asta cu nu om la fel de pasionat de nihilismul acestuia...din ce cauza?
exista femei implinite, cu o cariera stralucitoare,cu masina noua si cu cardurile pline, care pleaca la Londra pentru shopping si care locuiesc singure in apartamnente luxoase din centru, care ies sa ia masa singure sau cu prietene/i ahtiate/i dupa iesiri de genul asta, care se duc de trei ori pe saptamana la masaj si maseuza e singurul om care le mai mangaie...
exista barbati chipesi, detinatori de firme cu capital urias,care pleaca dintr-un pat in altul, fara sa stie macar cum o chema pe blonda de aseara si asta nu pentru ca ar fi superficiali(in realitate, folosofia lor de viata ne da de gandit tuturor)ci pentru ca se simt singuri, pentru ca stiu ca lipsa acestui mod de viata i-ar afecta ireparabil. pentru ca stiu ca mai mult nu isi pot "permite".

cum e sa ai atat de mult si totusi, atat de putin?
cum e sa faci revelionul singur?
cum e sa fii laudat pentru ceasul, masina si hainele tale si sa pleci tot singur de la petrecere, desi toti stiu ca esti atat de available?
cum e sa nu te iubeasca nimeni?
care sunt criteriile dupa care esti sau nu iubit?
care sunt limitele pe care nu ai voie sa le incalci?
care sunt compromisurile pe care trebuie sa le faci?

ce se inatampla cu Amalia,femeia de 32 de ani, care are tot ce isi doreste, mai putin un barbat care sa o iubeasca?
dar cu Bogdan, proprietarul firmei de constructii, care va pleca singur in Viena de craciun, pentru ca in Bucuresti nu exsita nici o persoana care sa vrea sa il aiba aproape?
si nu, raspunsul nu este "se cupleaza", ci "asa vor trai si de acum inainte, entru ca nu au puterea necesara sa schimbe ceva, pentru ca singuratatea le-a macinat sufletele, pentru ca...."

October 23, 2006

umflaturi de toamna

m-am trezit cu noaptea in cap,m-am imbracat in 5 min,fara a mai avea timp sa imi intind parul sau sa ma machiez,am alergat innebunita prin casa dupa buletin si dupa trimitere de la medicul de familie,gata sa imi rup picioarele,am plecat cu nodul in gat,gandindu-ma la castronul mare cu cereale si la cafeua cu gust de naut,fara de care nu mai pot trai.trebuia sa ajung la cantacuzino ,sa imi fac analize.era deja tarziu.in drum spre spital,imi imaginam cum asistenta semi-creata,facuta permanent acum 3 luni,cand s-a maritat nepoata-sa,o sa tipe la mine ca "fiecare vine cand vrea ,nimeni nu respecta programul,parca e anarhie in tara asta!" cum o sa imi infiga dusmanos acul in vena a mare a mainii stangi,strangand din dinti a frustrare si apoi o sa imi zica sa vin peste 3 saptamani,desi stim amandoua ca dureaza trei zile,,,
eu o sa plec spasita,cu mana umflata,cu gandul ca as fi putut sa imi iau 3 pachete de cafea pe extra-charge-ul ala,jurand in gand ca nu o sa imi mai ia nimeni,niciodata sange,chiar daca ar fi in joc viata unui om!!!
si pentru ca stiu ca povestirea respectiva nu ar impresiona pe nimeni,ca nu sunt primul caruia i se intampla,m-am gandit sa inventez ceva.numai ca nu a fost nevoie.
am avut un soc cand am intrat in camera de recoltari.totul curat,frumos,nici macar nu mirosea a spital.asistenta,o femeie frumoasa,trecuta de 30 de ani,ingrijita,cu breton asimetric,cu suvite in nuantele pamantului(ultima fitza),m-a intrebat pe un ton perfect daca nu vreau sa iau loc,sa astept doua minute,pana se duce sa aduca un registru.ce sa-i faci?de unde calculatoare?!
toata operatiunea a durat maxim 4 minute,nu m-a durut deloc,ba chiar as mai fi ramas,daca as fi fost sigura ca aflu al cui e copilul lui ashley(era fan "tanar si nelinistit").am plecat fericita ca nu a fost nevoie sa ii dau o suta de mii,ca avea cercei ca ai mei(5 intr-o ureche),ca unghiile erau perfecte,ca nu mirosea a spirt,ca terminasem repede si ca acasa ma asteptau cerealele si cafeaua.mi-a zis sa am grija pe drum si sa vin in max o saptamana,iar daca nu pot,sa o sun sa-i spun,ca mi le pastreaza ea.
concluzia nu e ca au inceput asistentele sa se alinieze la standardele europene,ca doamna cu pricina e un caz izolat,ci ca atunci cand crezi ca totul e perfect,ti se umfla mana,pentru ca nu ai tinut destul de mult apasat pe intepatura minuscula.
si nici cafea nu mai ai cum sa bei,pentru ca nu mai e,iar in casa miroase a catran:reasfalteaza strada.

October 16, 2006

Dude umplute cu nostalgii...

Am redescoperit Bee Gees.Si am ramas socata cand am vazut ca nu inteleg mai mult(e) decat intelegeam acum 5 ani.Oare de ce?!
"My world is your world
And this world is your world
And your world is my world
And my world is your world..."
In general,devin sensibila cand vine vorba de "jumatati".Pentru ca stiu cat de "injumatatita" ma vad cei din jur,desi eu ma simt atat de intreaga...Recunosc ca sunt momente in care imi doresc sa am pe umarul cui plange,sa am la cine sa urlu ,iar el sa creada ca sunt isterica doar din cauza SPM-ului,sa am pe cine sa acuz cand ceva nu merge bine in relatia mea cu mine,sa am pe cine iubi cu tot corpul si sufletul meu,sa am o scuza cand cheltui bani multi si ii cer iar mamei("A fost ziua lui Radu,mama.."),sa....
Mi-e dor de diminetile in care ma trezeam alaturi de el,cand lipaiam pe gresia aia plina de par de caine din bucataria jegoasa,in timp ce el facea sandvisuri cu margarina,mi-e dor de plimabrile fara scop,cand uitam sa ne oprim(din mers,din vorbit),mi-e dor de zilele alea urrrate in care nu aveam chef de nimic,decat de el,mi-e dor de gustul de inghetata de la mc,care acum nu mai are acelasi gust,mi-e dor de alifantis...
De fapt,mi-e dor de mine,eu din starea aia,eu care paream atat de fericita..Mi-e dor de toate astea,dar imi doresc ceva in plus,ceva care sa elimine cliseele de genul "Esti asa de speciala!","Te cunosc de 2 luni si simt ca pot sa iti spun orice,de parca ne-am cunoaste de sute de ani..","Esti mai matura decat alte fete de varsta ta","Te iubesc!"(dupa o luna juma'),ceva care sa ma faca sa fiu altfel,sa vad totul altfel.Imi doresc un tip care sa-mi fie superior,care sa ma faca sa ma simt ca ultima curca de pe lume cand discutam despre istorie si eu incurc "razboiul rece" cu "cortina de fier".Care sa ma insele pe motiv ca sunt prea goala pe dinauntru.Care sa asculte mai multa muzica simfonica decat mine.Care sa se duca des in "rendez-vous".Care sa citeasca "crima si pedeapsa".Care sa vrea sa plecam noaptea la munte,indiferent de ora la care trebuie sa fie maine la serviciu.Care sa nu aiba mai mult de 23 de ani.Care sa se imbrace in camasa.Caruia sa ii placa dudele.Si gutuile.

October 15, 2006

blog,blo,bl,b,.

Mai nou,toata lumea are blog.
Ai n-ai ceva de zis,iti faci blog,adica un fel de jurnal-cronica-profil,cu ajutorul caruia iti exprimi mai bine sau mai putin bine ganduri,sentimente,idei,stari,s.a.Si ma burcur ca exista aceasta posibilitate,insa ce te faci cand nu exista pojghita de sentiment,idee,stare?!Si cand blogul e plin de divesre povesti care de care mai dezgustatoare?In fine,nu am deschis blog-ul asta ca sa am unde sa acuz pe altii sau unde sa ma umflu eu in pene(nu ca as fi mai isteata)ci pentru ca mi-am dorit intotdeauna sa scriu.Si am scris,numai ca ceea ce scriam eu nu interesa pe nimeni.Pana intr-o zi,cand profa mea de romana dintr-a 7-a a zis ca am talent(la ce?!) si ca ar fi bine sa ma duc la olimpiada.Zis si facut:m-am dus,am facut o compunere misto despre cum vad eu viata,despre cum ne influenteaza adultii si iata-ma printre primii,castigand locul 3 la creatie(parca eram la mamaia copiilor).De atunci,mi-am dorit sa ma fac scriitoare,caci imi inchipuiam ca exista asa,un loc cu muulti oameni amabili,care iti dau un pix si o foaie,tu scrii ceva si ei te felicita,apoi te striga pe holuri "D-na Scriitoare".Asta mi-am dorit dupa ce mi-am dat seama ca pix nu am cum sa devin,oricat m-as stradui,oricate facultati as face.
Intre timp,am aflat ca nu e chiar asa,dar am zis ca nu e bine sa renunt inaite de a incepe.Asa ca m-am hotarat sa dau la Jurnalism,unde as putea sa si invat "cum se scrie"Si am dat.Si am si intrat.La buget.Numai ca nu e deloc asa cum credeam eu,e mai bine de atat.Nu voi invata sa scriu ca Hortensia Papadat-Bengescu(bleah!), dar voi invata sa redactez stiri care intreseaza pe toti,sa dezvalui amanunte socante din viata unora(si aici nu ma refer la Andreea Marin ,ci la oameni corupti si furaciosi,care conduc tara),riscand astfel sa fiu impuscata in cap.
Si pentru ca imi dau seama ca nici nu traiesc in Rusia(deocamdata) si nici mare jurnalista nu sunt(deocamdata),inchei aici primul post(deocamdata)de pe primul meu blog,cum bine zicea maine liebe Friedrich,alias Laura ,"cu speranta ca ne vom reintalni intr-un cadru mai putin tensionat.Tineti aproape!"

Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...