January 30, 2009

:)

intre doua examene si mai multe ploi de falsa primavara, gasesc bucurii marunte in intamplari si persoane care altfel, m-ar tulbura.

( in felul asta uit de oameni si de gesturi si de vorbe care dor. in fiecare zi, alti oameni, alte gesturi, alte vorbe. dar eu zambesc....)

imi amintesc, de pilda, deschizand usa de la intrare, de andra, colega mea de banca din liceu si de rasul ei colorat si de cum ne invatam una pe alta baschet si de cum hoinaream prin bucuresti, sperand sa gasim ce nu avusesem niciodata. imi amintesc de ea pentru ca pe yala scrie cisa si asa o cheama pe sora ei mai mica. si cisa de pe yala mi-a asezat azi un suras timid in coltul gurii.

tot azi, spaga data de o pensionara unei functionare de la casa de pensii mi-a smuls un zambet invizibil, in timp ce stateam la coada. "spaga" era un buchet de frezii. (freziile sunt singurele flori pe care le iubesc in tacere, in afara de liliacul alb, primit in toiul iernii.) batrana a scos buchetelul de frezii galben-verzui, necoapte, dintr-un dosar-plic ingalbenit de vreme si i le-a strecurat functionarei prin gemuletul ghiseului, spunandu-i si sarumana. gestul batranei si faptul ca functionara nu i-a multumit pentru flori ar trebui sa starneasca altfel de reactii, poate mila.... dar eu am zambit, amintindu-mi de vremurile cand uram freziile galben-verzui, necoapte.

mergand in aceeasi directie anaforica, un al treilea zambet va aparea diseara, odata cu sunetul de jucarii si de fum si cu gustul de libertate nesfarsita si mai ales, meritata. care urmeaza. in studio martin, concert psapp.

January 29, 2009

the hours

imi doream seri care sa fie doar ale mele. exista cateva ore magice, in ziele saptamanii, intre 7 si 9 si jumatate seara, cand sinceritatea e maxima si visele neimplinite lasa urme pe sub piele. doare al dracului de tare, dar e asa de placut...
iar sambata si duminica, orele magice sunt cele din dupa-amieze. intre 2 si 4 si jumatate intotdeauna se intampla ca propriile limite sa fie dilatate de un curaj venit de nicaieri si uite-asa, sa simti, de data asta pe piele, urme fierbinti de cele ce nu s-au intamplat.
oricum, e nevoie de curaj sa iti asumi taceri prelungite si gesturi ucise la timp.
e nevoie de curaj sa iti doresti ce stii ca n-o sa poti avea vreodata.
e nevoie de curaj sa nu apreciezi ce singur ti-ai daruit.

un esec al viselor.... constientizat numai in orele magice

January 25, 2009

Oren Lavie- Her Morning Elegance

Soon she's down the stairs
Her morning elegance she wears
The sound of water makes her dream
Awoken by a cloud of steam
She pours a daydream in a cup
A spoon of sugar sweetens up

January 16, 2009

raspuns:

doua sucuri de rosii fara vodka si
o seama de raspunsuri demult asteptate.
plus o discutie in hindi cu o grecoaica, intr-o noapte cu luna goala.

January 14, 2009

ce e de facut?

cand te simti sec sau poate doar secatuit,
cand nu mananci decat gutui,
cand nu dormi decat doua ore pe noapte,
cand nu asculti decat scsi-9,
cand nu simti decat miros de cesti sparte?

January 08, 2009

eremophobia ?

cu oricine as fi, tot singura sunt.

sa nu fiu niciodata singura a fost dorinta mea de anul asta.

cu toate astea,

cu cat am in jur mai multi oameni, cu atat mai singura sunt.

January 06, 2009

uite...

maine va fi din nou ziua mea. nicio noutate, nicio surpriza, nici o dorinta.
caci de vreo 43 saptamani incoace imi permit sa spun zilnic "azi e ziua mea!" si sa ma comport ca atare. asa se face ca mi-am cumparat, in tot acest timp, cele mai frumoase si inspirate "lucruri" din cele mai exotice locuri( pantofii albi de langa patiseria din montmarte, rochia cu flori mari, mov, de la periferia berlinului, geanta de musama din magazinul fara nume din constanta, palaria albastra din centrul brasovului, orele cu fetele din agentie, cerceii mari, de sidef din punta cana, masina dintr-un magazin de vise care nu se va inchide niciodata si a carei adresa e secreta, fericirea din bucuresti, care va dura atat cat voi vrea eu, puloverul de casmir din targul nebuniei etc).

tot in perioada asta, mi-am dat voie sa ascult cea mai armonioasa muzica. astfel ca nu am pierdut niciun concert important si n-am ratat nicio seara cu muzica magica. dar el e cel care merita aplauze. fara el, nu m-as fi imbogatit asa de mult, muzical.

in cele aproximativ 43 de saptamani le-am infaptuit pe toate ca si cum ar fi fost prima, dar, mai ales, ultima oara cand se intamplau. am trait fiecare moment atat de intens, ca aproape ma dor amintirle legate de el. trist sau vesel, totul a fost absorbit cu putere, ca si cum ai mirosi, in prima seara de iunie, ultima floare de cires din anul acela.

la fel de puternic am tras in piept fiecare gura de aer din fiecare loc nou in care am pasit, din fiecare traire nemaisimtita, din fiecare cadere si fiecare exaltare, din fiecare tigara de foi, din fiecare carte, din fiecare piesa de teatru, din fiecare plimbare prin arsita, cu motorul, din fiecare ora petrecuta in mansarda, din fiecare minut in parc, din fiecare minut petrecut in ploaia de iulie.

el e cel cu care eu am vrut si am invatat sa traiesc asa.
si asta e singura chestiune care vreau sa ramana neschimbata la mine.
asta imi place si asta imi displace cel mai mult.

intelegi de ce nu imi doresc (nimic) altceva?

January 05, 2009

derapaj

Ce e mai reconfortant decat sa iti scufunzi talpile intr-un nisip racoritor, ca o pojghita de gheata care mai exista la 1 martie, intr-o zi in care soarele arde si pielea iguanelor?

Sa conduci in fiecare noapte cu aceeasi viteza (mare), pe acelasi drum pe care mergi de obicei, cu aceeasi melodie pe care o asculti in fiecare noapte pe acelasi drum inspre casa SI sa derapezi intr-o intersectie pe care o cunosti ca pe portofelul tau, oprindu-te la 2 cm de patru masini care asteptau cuminti sa faca stanga.

Era nevoie de o alunecare brusca, fara urme, dintr-o lume binecunoscuta intr-una doar necesara.



*later edit: am vazut, din intamplare, "breakfast at tiffany's". dimineata, singura, stand in pat si mancand bezele vechi. cateva zeci de minute magice.

January 04, 2009

.... new year

primele mazgaleli din 2009. 2009.... care nu va semana deloc cu 2008.

am revenit. in tara. in viata mea de dinainte, nu. functionez inca pe alte coordonate si dupa alte reguli, desi m-am intors de ceva timp din republica dominicana. au fost doua saptamani magnifice, cu un aer nemaisimtit, care mi-au marcat existenta. o experienta de care nu credeam sa am parte. m-am bucurat ca am fost acolo sa vad cum traiesc bietii oameni(bieti sunt si bastinasii si turistii), sa inot in apele ireal de albastre, sa imi afund talpile in cel mai fin nisip pe care l-am simtit vreodata si sa inspir in fiecare zi mirosul acela puternic de salbaticiune si libertate.

dar nu despre asta vreau sa va povestesc. nu despre cliseele unei vacante aparent reusite, ci despre cum a fost cand am venit. s-a declansat un mecanism interior necunoscut din ultima zi petrecuta acolo, cand toate locurile in care mergeam imi devenisera atat de cunoscute, incat m-am speriat. abia asteptam sa ma intorc, aveam atatea raspunsuri de dat si atatea intrebari de pus.

apoi, paris. cele mai confuze momente din viata mea au avut si au legatura cu parisul. dar asta nu stiu decat eu si vreau sa ramana asa.
am ajuns, intr-un final, acasa. dupa ce zburasem mai mult de 11 ore si petrecusem mai mult timp in aer decat imi doream, am descoperit ca totul era asa cum ma asteptam: nimic nu mai semana cu ce fusese inainte. mi-ar fi placut sa fie totul mult mai clar, dar soarele si ochii negri ai dominicanilor nu ma ajutasera catusi de putin.
o tristete intensa, numai a mea, imi dadea din nou dureri in piept si ma facea sa repir greu. imi era si mai greu sa ma comport ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. ma speria gandul ca nu puteam face nimic, deocamdata si ca, in final, orice decizie as fi luat, sigur nu era cea mai buna. imi reveneau obsesiv in minte ultimele cuvinte din scrisoare ("nu m-ai surprins niciodata si mai grav, nu m-ai lasat sa te surprind niciodata").

imi spuneam ca pielea aurie si matasea verde azuriu nu fusesera de ajuns. nici bijuteriile si nici convorbirile in miez de noapte. si, in mod evident, nici "te iubesc" nu mai insemna nimic.

v-am spus vreaodata? pentru mine, intotdeauna, primele zile din ianuarie, sunt cele mai triste din an. urmeaza o perioada de acceptare, apoi una de acomodare. pe care le urasc.

un sfarsit de vacanta placut si voua!

Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...