.... new year

primele mazgaleli din 2009. 2009.... care nu va semana deloc cu 2008.

am revenit. in tara. in viata mea de dinainte, nu. functionez inca pe alte coordonate si dupa alte reguli, desi m-am intors de ceva timp din republica dominicana. au fost doua saptamani magnifice, cu un aer nemaisimtit, care mi-au marcat existenta. o experienta de care nu credeam sa am parte. m-am bucurat ca am fost acolo sa vad cum traiesc bietii oameni(bieti sunt si bastinasii si turistii), sa inot in apele ireal de albastre, sa imi afund talpile in cel mai fin nisip pe care l-am simtit vreodata si sa inspir in fiecare zi mirosul acela puternic de salbaticiune si libertate.

dar nu despre asta vreau sa va povestesc. nu despre cliseele unei vacante aparent reusite, ci despre cum a fost cand am venit. s-a declansat un mecanism interior necunoscut din ultima zi petrecuta acolo, cand toate locurile in care mergeam imi devenisera atat de cunoscute, incat m-am speriat. abia asteptam sa ma intorc, aveam atatea raspunsuri de dat si atatea intrebari de pus.

apoi, paris. cele mai confuze momente din viata mea au avut si au legatura cu parisul. dar asta nu stiu decat eu si vreau sa ramana asa.
am ajuns, intr-un final, acasa. dupa ce zburasem mai mult de 11 ore si petrecusem mai mult timp in aer decat imi doream, am descoperit ca totul era asa cum ma asteptam: nimic nu mai semana cu ce fusese inainte. mi-ar fi placut sa fie totul mult mai clar, dar soarele si ochii negri ai dominicanilor nu ma ajutasera catusi de putin.
o tristete intensa, numai a mea, imi dadea din nou dureri in piept si ma facea sa repir greu. imi era si mai greu sa ma comport ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. ma speria gandul ca nu puteam face nimic, deocamdata si ca, in final, orice decizie as fi luat, sigur nu era cea mai buna. imi reveneau obsesiv in minte ultimele cuvinte din scrisoare ("nu m-ai surprins niciodata si mai grav, nu m-ai lasat sa te surprind niciodata").

imi spuneam ca pielea aurie si matasea verde azuriu nu fusesera de ajuns. nici bijuteriile si nici convorbirile in miez de noapte. si, in mod evident, nici "te iubesc" nu mai insemna nimic.

v-am spus vreaodata? pentru mine, intotdeauna, primele zile din ianuarie, sunt cele mai triste din an. urmeaza o perioada de acceptare, apoi una de acomodare. pe care le urasc.

un sfarsit de vacanta placut si voua!