September 28, 2009

toamna melopeelor- reactualizata

Inca n-a venit noiembrie, dar eu nu ma pot abtine sa nu visez la o poveste ca cea din "toamna melopeelor". Nu stiu cat de patetic e sa ma citez eu pe mine, dar imi place mult ce-am scris in noiembrie,acum doi ani, cand stiam sa visez si mai frumos decat acum. Si cum inca nu mi s-a intamplat, insist sa visez la aceeasi poveste.
Plus un sfarsit de saptamana la munte, plus dupa-amiaza pe care chiar am visat-o azi-noapte, cu apa dulce de lac misterios si vesel, cu consistenta asemanatoare zmeurei, cu el ajutandu-ma sa inot si sarutandu-mi umarul incalzit de soarele tomnatic.

Vreau sa mi se intample; imi doresc toamna melopeelor, asa, simpla si fara semne de punctuatie. Voi, nu?

"ce toamna e si ce urati si nervosi sunt oamenii cand ploua si ce trist e acasa cu atatea carti necitite si atatea filme nevazute si atatea melodii neascultate si cu miros de cafea pe care nu-l pot simti si ce dor imi e sa tremur in ploaie asteptandu-l si apoi sa ma tina in brate pana ma incalzesc langa un ceai cu scortisoara si sa ma indragostesc de el daca nu am facut-o deja si el sa aiba maini calde si sa ne fie bine si apoi sa ne certam pentru ca eu cred ca 3:10 to yuma e un film misto si el nu si pentru ca portocaliul e o culoare vulgara dar nu la fel de vulgara ca ciclamul pe care eu il port si ca strugurii sunt mai buni decat stafidele si sa sfarsim intr-un sarut rece infinit pana acasa la el si sa o facem aproape imbracati si sa ne trezim dimineata devreme si sa fie deja iarna si sa mergem sa mancam briose sau croissante si sa bem ciocolata calda la capsa si sa citim ziarele si sa radem de cat de aglomerat e ia uite cate masini si cati oameni se inghesuie in 336 si in tramvai si noua sa nu ne pese pentru ca noi de la un timp zburam si adulmecam numai orasul si nu ne petrecem toata ziua impreuna intentionat, numai ca sa ni se faca dor si sa ne intalnim seara in parcul romniceanu si sa mancam inghetata pe strada chiar daca afara e frig rrrau si el sa imi admire manusile galbene si eu sa ii admir fularul bordeaux si sa nu ne tinem de mana pentru ca numai copiii si batranii se tin de mana si sa fredonam in gand aceeasi melodie si sa nu ne spunem te iubesc de fata cu frunzele in cadere si cu porumbeii zgribuliti si sa dansam frumos dar nu pe strada si sa bem vin fiert si sa blocam liftul numai ca sa ne redescoperim si sa ne sarutam sfios si sa vrem sa ne casatorim dar nu curand si sa vrem copii multi si sa ne imbracam amandoi in verde fara sa fi vorbit despre asta inainte si sa plecam in casablanca si la paris si sa ascultam cate o melopee la fiecare cinci zile si sa nu vrem sa traim fericiti pana la adanci batraneti ci doar sa traim impreuna pana mai tarziu cand vom vedea ce va mai fi

September 27, 2009

Poveste de toamna (partea I)

Marea poate fi uneori confidenta perfecta. Stim cu totii ca poate privi fara sa judece, ca poate accepta deopotriva minciuni si adevaruri, ca suporta momente de dragoste intensa la fel de bine cum le inghite pe cele de nemultumiri profunde.

In momentul in care s-au reintalnit/regasit, cei doi (despre care am sa va povestesc ceva aproape fabulos) stiau ca marea le permite atatea, ca la mare pot face intocmai ce isi doresc, sunt la adapost. Erau la adapost de intrigi, de judecati, de bruiajele care le-ar fi putut dauna. Un pic confuzi, ce-i drept, au stabilit, totusi, ca merita sa isi incerce norocul. Unul cu celalalt, adica. Si, exact ca la ruleta, au pariat amandoi pe 28 negru. Lasand matematica si ruleta la o parte, intelegem ca sansele ca amandoi sa castige erau mici.
Totusi, s-a intamplat. Au prins curaj, au pariat din nou, acum pe o suma mai mare. Au investit, de data asta, mai mult, stiind ca exista si riscul de a pierde. Le place sa se joace, le plac banii, le place castigul, au curaj sa riste.
Daca jocul s-a terminat sau, mai ales, in ce fel continua- asta nu pot sa va spun. Ceea ce stiu e ca amandoi traiesc intr-un oarecare haos, dar se hranesc ocazional cu linistea de la malul marii. Le place maxim sa isi aminteasca scene, franturi de conversatii, mimici din momente cheie sau deloc importante dintr-o saptamana de iulie "pierduta" in valuri de apa sarata si de vodca, printre fire de nisip, printre gelozii premature.

Povestea lor continuua- ea ramane cum a fost, dar are grija ca in fiecare zi sa colectioneze o experienta noua, o traire diferita de cea din ziua precedenta. E, in continuare, sincera, sigura pe ea, se simte bine in pielea ei, stie ce poate, stie ca poate. El- la fel de sigur. Si din siguranta si sinceritate, un dram de incredere si mai ales, vointa, se nasc situatii confortabile, frumoase, cu calm si relxare, tocmai bune de invidiat. Si credeti-ma, cantitatea de invidie orientata inspre ei e maricica deja, dar direct proportionala cu starea de bine.

Pana data viitoare (cand va voi impartasi noi intamplari), incercati sa fiti ca ei! E tare misto, credeti-ma! I know......

September 14, 2009

better (by regina spektor)

mi-e din ce in ce mai bine.
am inceput sa imi fac din nou planuri, dar numai pe termen scurt. un w-e la munte, de exemplu, e ceva ce mi-ar intregi trairile din toamna asta pe care deja imi doresc s-o inhalez, s-o opresc in plamani si s-o expir abia la primavara. si ca sa ma concentrez mai bine, beau cafea in cantitati enorme si fumez cat de mult pot. si pot....

in rest, ascult tracy chapman, fiindca asa imi vine, dar si pe tibi povestidu-mi peripetiile de pe amazon. citesc despre mine si despre dali si visez deja o a doua calatorie pe Costa del Sol, de data asta, alaturi de un om frumos si aproape complet.








Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...