aveam iar dintii stricati in visul de azi- noapte. si m-am trezit iar, fara sa vreau, cu gandul la nunta.

imi doresc si eu un analist, ca al lui woody allen, care sa-mi explice de ce nu vreau sa aud de maritis si totusi, nu pierd nicio ocazie sa admir o nunta frumoasa, o mireasa spectaculoasa, un mire decent.

in afara de asta, imi promit eu mie in fiecare zi ca ma apuc de scris si nu fac decat sa ma reapuc de fumat. incerc sa-mi gasesc un echilibru si ciudat lucru, nu simt ca foarte departe.

ce bine ar fi daca m-as putea mobiliza mai usor si as putea sa-mi exprim mai usor sentimentele si sa fac mai usor ce simt ca trebuie facut.

ascult indie mult si ma gandesc intruna cum sa fac sa plec din nou, macar in vacanta.

incepe sa mi se limpezeasca mintea cumva si ma bucur ca pot sa vad si apoi sa inteleg ce mi se intampla. dar asta ma sperie un pic, normal.

si-mi doresc si de la el si de la mine, sa-mi arate/ sa-mi arat disponibilitatea si eu sa decid ca am sau nu am nevoie de el, de mine.

e un soi de rasfat amestecat cu aroganta si copilarie aici, care nu stiu cum se numeste.

clisee

as vrea sa fii un cardigan de casmir, pe care sa-l imbrac in dupa-amieze ploioase, pe malul marii caspice.

as vrea sa fii un ceai caldut, in care sa scufund fara mila felii de piersica, scortisoara si intamplari nepetrecute inca, pe care sa-l beau in fiecare seara, in aceeasi casa din azerbadjian.

as vrea sa fii un plic in care sa imi pun increzatoare randurile care ma descopera cel mai bine, pe care sa il sigilez si sa-l pastrez asa, pana la sfarsitul dorintelor mele.

as vrea sa fiu un airbag intr-o masina pe care o conduci cu 290 km/h, pe drumul plin de serpentine catre realitate.

as vrea sa fiu o rusoaica timida, cu ochii oblici, cu sufletul rosu, care sa iti ia mintile si din cauza careia sa regreti ca nu vorbesti rusa.

Sunt un Woody Allen.

Most of the time I don't have much fun.

The rest of the time I don't have any fun at all.

Woody Allen

Azi

Un alt look, o alta duminica, alte stari perfect intelese, aceeasi asteptare.

Miros paradoxal de crini si de scortisoara, un meci de handbal foarte important, jocuri de poker castigate, planuri de mers la cafea si la filme proaste, dar in trend.

Fara tutun, dar cu Mircea Eliade, prea mult zgomot de rude in casa.

Eu, dorindu-mi doua veverite. Care, desigur, imi pot aduce in casa aceleasi boli ca sobolanii. Si care, desigur, vor muri de tristete si prea multa libertate lipsa.

Sfarsit

Povestea doamnei si domnului V. se opreste aici.
Pentru ca domnul V. a murit. Intr-un accident cu un tramvai dispretuitor care a indraznit sa ii taie calea in chiar momentul in care acesta se oprise sa isi desfaca o manadrina. Ecartamentul si mandarinele nu se inteleg deloc, asta stie toata lumea; iar tensiunea creata l-a influentat si pe bietul tramvai care, fara sa vrea, a transformat pieptul domnului V. intr-un burete pentru pacla groasa, neagra, dezgustatoare din oras.

Doamna V. inca mananca mandarine pe ecartamentul tramvaiului 27.

Gotye - Hearts a Mess

 

Domnul si doamna V. au ajuns la Paris

Acea saptamana din Paris nu se anunta altfel decat cele de dinainte. Mai ales vinerea; era exact ca marti, care de-abia trecuse. Incepuse sa se faca noiembrie si podurile de pe Sena erau din ce in ce mai umede si neprietenoase. Ploua mai des, mai mult, in fiecare zi si londonezii veniti sa vada Parisul se incarcau rapid, ca niste telefoane Nokia noi, din picaturile rapide si sigure pe ele. Parizienii cu varste cuprinse intre 17 si 18 ani nu erau prea fericiti , ploaia ii facea sa se gandeasca, invariabil, pe toti la un loc, la un vraf de haine si cizme stalcite, stricate, avariate, din cauza ploii. Cu totii stim cat e de intensa suferinta frantuzilor, cand vine vorba de haine....

Domnul si doamna V. sosisera in Paris intr-o zi de joi, 14. Aveau de gand sa ramana, nu inainte de a-si petrece luna de miere sau mai bine zis, de ceai, explorand orasul si imprejurimile. Le placea ploaia. Dar pe cea din Paris o iubeau.

Se casatorisera in secret, cu un dihor si o pereche de ratoi gay, cu gatul verde electric, drept martori, intr-o primarie vintage, very stylish, dintr-un satuc teleormanean. Lumina unui soare putin prea arogant pentru evenimentul proaspat petrecut le dadea insurateilor un aer aproape boem, le micsora pupilele si le racea buzele deja crapate de la vant. Ziua trecuse incet, pe ritmuri de plopi miscati si uzi. Odata cu noaptea (nuntii), au plecat inspre Paris. Pregatiti. Si cu talpile reci. Iubindu-se, evident.


Cand au ajuns, erau prea multe adjective in jurul lor si nu mai simteau nevoia sa se bucure. Excesele le/se faceau doar in pat si doar in diminetile fara soare si cu miros de mosc si lavanda.


---va continua---