interviu

te-am rupt de pe mine,ca si cum ai fi fost o ciuperca crescuta involuntar pe scoarta unui copac aproape putred.

cand am rupt din tine prima bucata,din mine nu s-a rupt nimic.am inceput doar sa simt mirosul acela micotico-inspaimantator:ceva rece, ceva copilaresc,ceva ploios si mult curaj,niste amintiri prinse bine,ca niste paraziti si cateva adieri de ura.
mi s-a parut cel mai acru miros!dezgustator de-a dreptul,pentru ca imi doream sa miros asa si nu am reuseam.iar acum,nici mirosul tau nu mai avea nicio legatura cu mine.

ma simteam vinovata si in acelasi timp,frumoasa.reusisem sa scap de ciuperca ce ma uratea numai in ochii unora.nu voiam sa recunosc ca pe ei,de fapt,nu ii intelegeam si ca eu,pe dinauntru,ramasesem in continuare,perfect de urata!

daca decideam sa merg mai departe,cu tot cu uratenia mea,as fi facut o alegere buna.
am ales sa ma sec.da,ai inteles! sa ma sec de toata seva si de toata viata care mai existau in mine.sa devin nu mai mult decat o scoarta din care rar se mai poate face ceva.
nu ma intreba daca mi-e bine! ti-as da un raspuns idiot,nu pe masura asteptarilor si totul s-ar spulbera aici,chiar in acest,moment,ireversibil si dureros.de ambele parti.

ti se pare ca vorbesc alambicat?tu,creaturo,stii oare ce inseamna "alambicat"? daca este un adjectiv sau un substantiv?daca provine dintr-un verb sau dintr-un suflet?ai alambicat vreodata,in lunga si plictisitoarea ta viata,pe cineva?ai intalnit alambicati cu sufletul vraiste?ai incercat sa ii intelegi?
ma gandeam eu....atunci,de ce te chinui sa ma intelegi pe mine?
de ce iti mai obosesti creierul tau cat un deget?
nu crezi ca e mai bine sa renunt(i)?