Profil

Chim cu ch nu este ca toti ceilalti. El nu-mi intoarce spatele cand raman fara zahar cubic, nici cand refuz sa ma plimb cu el printre castanii infloriti. Si mai ales, nici atunci cand uit sa ii cos camasile cu guler apretat.
In trupul lui androgin, care masoara aproape doi metri, zace, pesemne, o inima mare, altfel nu imi explic de ce ar petrece atat de mult timp langa mine, atunci cand plang si sunt isterica sau atunci cand rad si n-am pe nimeni in jur care sa rada cu mine.
Chim are o gramada si inca vreo doua calitati. Doua dintre ele rasar de cum de uiti la el, cu atentie: pe fata rotunda, puhava, moale, ca de coca nu poti citi decat duiosie si blandete. In ochii lui mari, de culoarea mierii arse nu poti vedea decat rabdare si bunavointa. Defecte nu prea are baiatul asta fara varsta, cu genele curbate; decat faptul ca nu e prea cizelat. Nu vorbeste prea corect si nu stie ca trebuie sa cedeze locul doamnelor, in autobuze. La insistentele mele, incearca insa sa invete cum se foloseste lingurita de inghetata si furculita de peste. Si mai ales, limba romana.
Cu degetele lui lungi si subtiri a reusit chiar sa nimereasca niste clape de pian si incet, incet, a reusit sa cante “Ballade pour Adeline” pentru ca stie ca e preferata mea. Cum sa nu il iubesti?
Lumea l-ar putea crede un aristocrat (in devenire) daca nu ar umbla asa zdrentaros imbracat: incaltat cu vesnicii conversi maronii, dezlipiti, cu acelasi pulover en coeur, care a fost odata beige, cu parul ciufulit. Zice ca asa se poarta, stilul neglije.
Oricum s-ar imbraca si oricat de incorect ar vorbi, eu tot il iubesc nespus. Cine imi aduce flori de camp, iarna? Si smochine, primavara? Si cine ma asculta cu interes cand vorbesc despre rochii si rujuri si sandale?
Chim cu ch- prietenul meu imaginar.