cand muzica se aude dinauntru...

pe 23 noiembrie(zi magica, luna fermecata), am ascultat koop. nu mai mult de o ora si jumatate. atat au vrut, atat au putut,; mi s-a parut prea putin. au fost la sala palatului- nu cel mai frumos si potrivit loc; dar s-au auzit bine. si au reusit sa tramsmita, sa transpuna, sa spuna, sa aminteasca. nu m-am putut concentra pe faptul ca oscar si magnus nu purtau rochii si nici pe rochiile hildei louise. am fost prea ocupata sa imi amintesc si sa retraiesc tot felul de intamplari si stari coexistente cu versuri si acorduri koop. mi-am amintit de cel ce mi-a trimis prima oara o piesa de-a lor, mi-am amintit de cat de trista eram intr-o seara, cand fumam cu picioarele scoase afara, pe pervaz si fumul iesea odata cu lacrimile inutile si cu notele din "koop island blues". mi-am amintit si de bucuria nemarginita din craciunul trecut, cand se auzea "baby" si toti erau impacati. mi-am amintit de nelinistea de acum cateva zile, de nesomnul si de frica ce ma cuprinsesera si de "let's elope today" care m-a linistit la un moment dat si m-a facut sa vreau. si am inceput sa traiesc iarasi un vis.
nu prea am stat in sala, pe scaun, pe locurile atat de atent alese. am hoinarit printr-o multime de vise si stari si amintiri. si mi se parea, intr-un moment, cu el legat de suflet si de mana , ca muzica nu se aude din sala, ci dinauntrul meu....

si e inca noiembrie!