uite...

maine va fi din nou ziua mea. nicio noutate, nicio surpriza, nici o dorinta.
caci de vreo 43 saptamani incoace imi permit sa spun zilnic "azi e ziua mea!" si sa ma comport ca atare. asa se face ca mi-am cumparat, in tot acest timp, cele mai frumoase si inspirate "lucruri" din cele mai exotice locuri( pantofii albi de langa patiseria din montmarte, rochia cu flori mari, mov, de la periferia berlinului, geanta de musama din magazinul fara nume din constanta, palaria albastra din centrul brasovului, orele cu fetele din agentie, cerceii mari, de sidef din punta cana, masina dintr-un magazin de vise care nu se va inchide niciodata si a carei adresa e secreta, fericirea din bucuresti, care va dura atat cat voi vrea eu, puloverul de casmir din targul nebuniei etc).

tot in perioada asta, mi-am dat voie sa ascult cea mai armonioasa muzica. astfel ca nu am pierdut niciun concert important si n-am ratat nicio seara cu muzica magica. dar el e cel care merita aplauze. fara el, nu m-as fi imbogatit asa de mult, muzical.

in cele aproximativ 43 de saptamani le-am infaptuit pe toate ca si cum ar fi fost prima, dar, mai ales, ultima oara cand se intamplau. am trait fiecare moment atat de intens, ca aproape ma dor amintirle legate de el. trist sau vesel, totul a fost absorbit cu putere, ca si cum ai mirosi, in prima seara de iunie, ultima floare de cires din anul acela.

la fel de puternic am tras in piept fiecare gura de aer din fiecare loc nou in care am pasit, din fiecare traire nemaisimtita, din fiecare cadere si fiecare exaltare, din fiecare tigara de foi, din fiecare carte, din fiecare piesa de teatru, din fiecare plimbare prin arsita, cu motorul, din fiecare ora petrecuta in mansarda, din fiecare minut in parc, din fiecare minut petrecut in ploaia de iulie.

el e cel cu care eu am vrut si am invatat sa traiesc asa.
si asta e singura chestiune care vreau sa ramana neschimbata la mine.
asta imi place si asta imi displace cel mai mult.

intelegi de ce nu imi doresc (nimic) altceva?