maine va fi din nou ziua mea. nicio noutate, nicio surpriza, nici o dorinta.
caci de vreo 43 saptamani incoace imi permit sa spun zilnic "azi e ziua mea!" si sa ma comport ca atare. asa se face ca mi-am cumparat, in tot acest timp, cele mai frumoase si inspirate "lucruri" din cele mai exotice locuri( pantofii albi de langa patiseria din montmarte, rochia cu flori mari, mov, de la periferia berlinului, geanta de musama din magazinul fara nume din constanta, palaria albastra din centrul brasovului, orele cu fetele din agentie, cerceii mari, de sidef din punta cana, masina dintr-un magazin de vise care nu se va inchide niciodata si a carei adresa e secreta, fericirea din bucuresti, care va dura atat cat voi vrea eu, puloverul de casmir din targul nebuniei etc).
tot in perioada asta, mi-am dat voie sa ascult cea mai armonioasa muzica. astfel ca nu am pierdut niciun concert important si n-am ratat nicio seara cu muzica magica. dar el e cel care merita aplauze. fara el, nu m-as fi imbogatit asa de mult, muzical.
in cele aproximativ 43 de saptamani le-am infaptuit pe toate ca si cum ar fi fost prima, dar, mai ales, ultima oara cand se intamplau. am trait fiecare moment atat de intens, ca aproape ma dor amintirle legate de el. trist sau vesel, totul a fost absorbit cu putere, ca si cum ai mirosi, in prima seara de iunie, ultima floare de cires din anul acela.
la fel de puternic am tras in piept fiecare gura de aer din fiecare loc nou in care am pasit, din fiecare traire nemaisimtita, din fiecare cadere si fiecare exaltare, din fiecare tigara de foi, din fiecare carte, din fiecare piesa de teatru, din fiecare plimbare prin arsita, cu motorul, din fiecare ora petrecuta in mansarda, din fiecare minut in parc, din fiecare minut petrecut in ploaia de iulie.
el e cel cu care eu am vrut si am invatat sa traiesc asa.
si asta e singura chestiune care vreau sa ramana neschimbata la mine.
asta imi place si asta imi displace cel mai mult.
intelegi de ce nu imi doresc (nimic) altceva?
January 06, 2009
January 05, 2009
derapaj
Ce e mai reconfortant decat sa iti scufunzi talpile intr-un nisip racoritor, ca o pojghita de gheata care mai exista la 1 martie, intr-o zi in care soarele arde si pielea iguanelor?
Sa conduci in fiecare noapte cu aceeasi viteza (mare), pe acelasi drum pe care mergi de obicei, cu aceeasi melodie pe care o asculti in fiecare noapte pe acelasi drum inspre casa SI sa derapezi intr-o intersectie pe care o cunosti ca pe portofelul tau, oprindu-te la 2 cm de patru masini care asteptau cuminti sa faca stanga.
Era nevoie de o alunecare brusca, fara urme, dintr-o lume binecunoscuta intr-una doar necesara.
*later edit: am vazut, din intamplare, "breakfast at tiffany's". dimineata, singura, stand in pat si mancand bezele vechi. cateva zeci de minute magice.
Sa conduci in fiecare noapte cu aceeasi viteza (mare), pe acelasi drum pe care mergi de obicei, cu aceeasi melodie pe care o asculti in fiecare noapte pe acelasi drum inspre casa SI sa derapezi intr-o intersectie pe care o cunosti ca pe portofelul tau, oprindu-te la 2 cm de patru masini care asteptau cuminti sa faca stanga.
Era nevoie de o alunecare brusca, fara urme, dintr-o lume binecunoscuta intr-una doar necesara.
*later edit: am vazut, din intamplare, "breakfast at tiffany's". dimineata, singura, stand in pat si mancand bezele vechi. cateva zeci de minute magice.
January 04, 2009
.... new year
primele mazgaleli din 2009. 2009.... care nu va semana deloc cu 2008.
am revenit. in tara. in viata mea de dinainte, nu. functionez inca pe alte coordonate si dupa alte reguli, desi m-am intors de ceva timp din republica dominicana. au fost doua saptamani magnifice, cu un aer nemaisimtit, care mi-au marcat existenta. o experienta de care nu credeam sa am parte. m-am bucurat ca am fost acolo sa vad cum traiesc bietii oameni(bieti sunt si bastinasii si turistii), sa inot in apele ireal de albastre, sa imi afund talpile in cel mai fin nisip pe care l-am simtit vreodata si sa inspir in fiecare zi mirosul acela puternic de salbaticiune si libertate.
dar nu despre asta vreau sa va povestesc. nu despre cliseele unei vacante aparent reusite, ci despre cum a fost cand am venit. s-a declansat un mecanism interior necunoscut din ultima zi petrecuta acolo, cand toate locurile in care mergeam imi devenisera atat de cunoscute, incat m-am speriat. abia asteptam sa ma intorc, aveam atatea raspunsuri de dat si atatea intrebari de pus.
apoi, paris. cele mai confuze momente din viata mea au avut si au legatura cu parisul. dar asta nu stiu decat eu si vreau sa ramana asa.
am ajuns, intr-un final, acasa. dupa ce zburasem mai mult de 11 ore si petrecusem mai mult timp in aer decat imi doream, am descoperit ca totul era asa cum ma asteptam: nimic nu mai semana cu ce fusese inainte. mi-ar fi placut sa fie totul mult mai clar, dar soarele si ochii negri ai dominicanilor nu ma ajutasera catusi de putin.
o tristete intensa, numai a mea, imi dadea din nou dureri in piept si ma facea sa repir greu. imi era si mai greu sa ma comport ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. ma speria gandul ca nu puteam face nimic, deocamdata si ca, in final, orice decizie as fi luat, sigur nu era cea mai buna. imi reveneau obsesiv in minte ultimele cuvinte din scrisoare ("nu m-ai surprins niciodata si mai grav, nu m-ai lasat sa te surprind niciodata").
imi spuneam ca pielea aurie si matasea verde azuriu nu fusesera de ajuns. nici bijuteriile si nici convorbirile in miez de noapte. si, in mod evident, nici "te iubesc" nu mai insemna nimic.
v-am spus vreaodata? pentru mine, intotdeauna, primele zile din ianuarie, sunt cele mai triste din an. urmeaza o perioada de acceptare, apoi una de acomodare. pe care le urasc.
un sfarsit de vacanta placut si voua!
am revenit. in tara. in viata mea de dinainte, nu. functionez inca pe alte coordonate si dupa alte reguli, desi m-am intors de ceva timp din republica dominicana. au fost doua saptamani magnifice, cu un aer nemaisimtit, care mi-au marcat existenta. o experienta de care nu credeam sa am parte. m-am bucurat ca am fost acolo sa vad cum traiesc bietii oameni(bieti sunt si bastinasii si turistii), sa inot in apele ireal de albastre, sa imi afund talpile in cel mai fin nisip pe care l-am simtit vreodata si sa inspir in fiecare zi mirosul acela puternic de salbaticiune si libertate.
dar nu despre asta vreau sa va povestesc. nu despre cliseele unei vacante aparent reusite, ci despre cum a fost cand am venit. s-a declansat un mecanism interior necunoscut din ultima zi petrecuta acolo, cand toate locurile in care mergeam imi devenisera atat de cunoscute, incat m-am speriat. abia asteptam sa ma intorc, aveam atatea raspunsuri de dat si atatea intrebari de pus.
apoi, paris. cele mai confuze momente din viata mea au avut si au legatura cu parisul. dar asta nu stiu decat eu si vreau sa ramana asa.
am ajuns, intr-un final, acasa. dupa ce zburasem mai mult de 11 ore si petrecusem mai mult timp in aer decat imi doream, am descoperit ca totul era asa cum ma asteptam: nimic nu mai semana cu ce fusese inainte. mi-ar fi placut sa fie totul mult mai clar, dar soarele si ochii negri ai dominicanilor nu ma ajutasera catusi de putin.
o tristete intensa, numai a mea, imi dadea din nou dureri in piept si ma facea sa repir greu. imi era si mai greu sa ma comport ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. ma speria gandul ca nu puteam face nimic, deocamdata si ca, in final, orice decizie as fi luat, sigur nu era cea mai buna. imi reveneau obsesiv in minte ultimele cuvinte din scrisoare ("nu m-ai surprins niciodata si mai grav, nu m-ai lasat sa te surprind niciodata").
imi spuneam ca pielea aurie si matasea verde azuriu nu fusesera de ajuns. nici bijuteriile si nici convorbirile in miez de noapte. si, in mod evident, nici "te iubesc" nu mai insemna nimic.
v-am spus vreaodata? pentru mine, intotdeauna, primele zile din ianuarie, sunt cele mai triste din an. urmeaza o perioada de acceptare, apoi una de acomodare. pe care le urasc.
un sfarsit de vacanta placut si voua!
December 08, 2008
pete
3 grade Celsius
acelasi oras
ion mihalache
garoafe rosii, patate cu var, pe liniile de tramvai
indicatorul cu romexpo
nouvelle vague- this is not a love song
strada lainici cu pete de neputinte si frustrari
etajul 8, apartamentul unde se simte
lumina patata de amintiri
miros de musaca, de vin si de cuvinte netraite
o rochie purpurie si o camasa gri pe podeaua
patata de trairi risipite
gotan project- mi confession
dare de fum zbatandu-se sa iasa
saruturi lungi, apasate
atingeri patate de dorinte prea usor realizabile
rasarit de soare palid
cu pete de imposibilitati cotidiene
3 grade Celsius
acelasi oras
ion mihalache
garoafe rosii, patate cu var, pe liniile de tramvai
indicatorul cu romexpo
nouvelle vague- this is not a love song
strada lainici cu pete de neputinte si frustrari
etajul 8, apartamentul unde se simte
lumina patata de amintiri
miros de musaca, de vin si de cuvinte netraite
o rochie purpurie si o camasa gri pe podeaua
patata de trairi risipite
gotan project- mi confession
dare de fum zbatandu-se sa iasa
saruturi lungi, apasate
atingeri patate de dorinte prea usor realizabile
rasarit de soare palid
cu pete de imposibilitati cotidiene
3 grade Celsius
December 07, 2008
Koop - In a heartbeat
Asculta mai multe audio Muzica »
Wanna laugh wanna sing
Wanna do everything
In a heartbeat
Wanna live wanna be
Where's the spirits are free
In a heartbeat
Keep it up keep it down
Keep it turning around
In a heartbeat
Make it dark make it light
Make it magic tonight
In a heartbeat
December 02, 2008
redescopar
lumina de dimineata, ceata, placerea de a fi cu el, bucuria de a vorbi cu ea, gustul de paine calda, sofatul in ploaie, felul in care arat dupa ce dorm 14 ore, starea de dinaintea sarbatorilor de iarna, entuziasmul cu care fac bagaje, rujul bordeaux, familia mea, french-ul colorat, sandalele stiletto purtate pe ger, mirosul esarfei mele buberry.
Subscribe to:
Posts (Atom)
-
recunosc! imi plac barbatii mai mari.mama imi zice ca nu sunt sanatoasa,vecina -ca sunt curva,psiholoaga crede ca intr-un barbat matur regas... -
Azi fac 20 de ani! Incerc sa spun asta tare,clar,sigura pe mine,dar nu imi iese.Pentru ca mi se pare atat de sublim,de frumos,de crud,de nes... -
Valuri de caldura intensa, alternate cu fiori reci, imi electrocutau corpul oadata la cateva secunde. Holul in care asteptam era ingust ...