4 p.m.

atat era cand ne-am intalnit.intamplator,pe strada.s-a uitat ciudat la mine,cu ochi mari si intrebatori,de parca ii datoram niste raspunsuri.as fi vrut ca privirea mea sa ii spuna "nu ne cunoastem,dar si eu simt acelasi lucru:trebuie sa iti raspund la niste intrebari.intrebari vechi,arzatoare."

s-a oprit in dreptul meu,chiar am crezut ca o sa vorbim;incercam sa leg doua cuvinte in gand,stiam ca are sa se sperie de vocea mea,incercam sa ii anticipez miscarile.totul s-a petrecut atat de repede....a trecut pe langa mine,cu capul plecat,de parca ii parea rau.

m-am facut si mai mica intre zecile de oameni de pe strada,tipand in mine :"opreste-te!" nici acum nu stiu daca ma refeream la el sau la o lacrima care voia cu tot dinadinsul sa ajunga pe barbie,pe sacou,pe mana...

mi-am imaginat de multe ori,cum el,trecand pe langa mine,uitandu-se indiferent,are sa se indragosteasca pe loc de ochii mei.cum are sa se opreasca,incercand sa patrunda in mine,sa ma descopere atunci,toata,in public,secandu-ma.luandu-mi tot.cum mintile noastre au sa se lege,cum sentimentele vor fi si mai intense decat precendentele,mai scurte,poate....

azi nu s-a intamplat.poate din cauza ca statea sa ploua si toti erau pe fuga.chiar,de ce fug oamenii de ploaie?cum de nu sunt fascinati de lumina aia de dinainte,de miros,de pasarile care se agita?

a inceput sa ploua ,in final.a trebuit sa ma grabesc,ca toti ceilalti.insa,povestea mea se incheie aici.sec.fara un sfarsit clar.fara sa stiu macar daca ii place ploaia.sau daca stie de ce se agita pasarile inainte de furtuna.sau sa apuc sa ii raspund la doua intrebari,fara ca el sa mi le puna inainte.

si mai inca nu a inceput...