cat de importanti sunt prietenii?

ne-am obisnuit sa ne bazam pe cei din jur cand dam de greu,sa-i acuzam pentru esecurile noastre,dar si sa le atribuim puteri supra-omenesti cand ceea ce ni s-a intamplat e ,aparent ,inexplicabil. de cate ori avem curajul sa recunoastem ca noi suntem ceea ce suntem datorita sau din cauza faptelor noastre si ca nimeni nu a avut,vreodata,vreo influenta mai mare decat ego-ul nostru intr-un moment decisiv? de cate ori ne atribuim noua si ratiunii noastre tot ceea ce ni se intampla?trebuie sa existe,mereu,fiinta din umbra,suprema sau nu, care sa fie invocata puternic dupa consumarea unui eveniment?chiar e atat de greu sa incercam sa facem ceva singuri,spunandu-ne ca nu conteaza decat ceea ce stim,ce simtim,ce vrem noi? ca nu e nevoie de nimeni care sa participe la luarea unor decizii care nu ne privesc decat pe noi?
ceea ce incerc sa spun e nu ca ar trebui sa fim mai responsabili(asta imi zice mie mama),ci ca ar trebui sa fim mai curajosi.cand o sa avem curajul sa incepem o noua aventura singuri,sa plecam la drum "neajutorati"? sa nu mai dam vina apoi pe prieteni,familie,colegi...
cineva mi-a spus odata ca cel mai adesea,ne dezamagim singuri.de ce ne-am astepta la mai mult din partea celorlalti?
in titlul meu exista cuvantul "prieteni". e cel mai folosit cuvant pentru a desemna o suma de principii comune,stima, respect,afectiune,incredere,poate chiar dragoste.avem nevoie de acestea ca de aer,nu neg acest lucru.avem nevoie de cineva care sa ne respecte,cu care sa impartasim aceleasi idealuri,aceleasi vise.nu intotdeauna,insa,suntem dispusi sa facem acest lucru.e aproape un truism sa spui ca e mai usor sa primesti,decat sa dai.unde vreau sa ajung? la ideea ca azi,prietenii sunt aceia pe care ii vedem zilnic,cu care iesim la cafea,cu care ne comparam,cu care vorbim despre moda,literatura,politica si fotbal ,cu care mergem sa dansam sau sa ne cumparam haine. nu mai poate fi vorba insa de aventura,de necunoscut,impartite cu ei.nu mai exista robin hood si printese,dragoni si vraji,iar calatorii lungi care sa schimbe viata nu se mai practica demult.sentimentele,zic eu,nu mai au aceeasi intensitate,dar sunt constientizate la fel. nu le traim la fel,le gandim la fel.succesele si insuccesele,de asemenea.e deja un cliseu sa spui ca suntem din ce in ce mai superficiali.si multi ma vor contrazice.poate chiar postul asta intra in contradictie cu ce zic.cu toate astea,am dreptate. am dreptate si cand zic ca tot ce am scris mai sus poate fi privit ca o ecuatie de gradul 2 si ca la sfarsit "x"-ul e egal cu 0. cred... recunosc,la mate n-am fost buna niciodata,dar stiu ca pot sa inchei insemnarea asta cu oconcluzie pe care orice persoana care e macar un pic de acord cu mine,poate sa o traga(pe ea,pe concluzie).
so,chiar trebuie sa avem langa noi niste persoane pe care sa putem da vina uneori,numindu-le prieteni? ce mai inseamna azi un prieten?cat de important e el? mai are,oare,dreptate mencius sau camus cand zice ca "cei ce-ti sunt prieteni au aceeasi minte in corpuri diferite"? am putea trai,oare, si fara ei?cum am mai suporta infrangerile?cum ne-am mai putea bucura de reusite? doar la asta sunt buni,ei,prietenii?daca nu,la ce mai "folosesc"? ce ne facem cand ne dezamagesc? tot pe ei dam vina? dar cand ii dezamagim?


pe data viitoare