April 13, 2007

cat de importanti sunt prietenii?

ne-am obisnuit sa ne bazam pe cei din jur cand dam de greu,sa-i acuzam pentru esecurile noastre,dar si sa le atribuim puteri supra-omenesti cand ceea ce ni s-a intamplat e ,aparent ,inexplicabil. de cate ori avem curajul sa recunoastem ca noi suntem ceea ce suntem datorita sau din cauza faptelor noastre si ca nimeni nu a avut,vreodata,vreo influenta mai mare decat ego-ul nostru intr-un moment decisiv? de cate ori ne atribuim noua si ratiunii noastre tot ceea ce ni se intampla?trebuie sa existe,mereu,fiinta din umbra,suprema sau nu, care sa fie invocata puternic dupa consumarea unui eveniment?chiar e atat de greu sa incercam sa facem ceva singuri,spunandu-ne ca nu conteaza decat ceea ce stim,ce simtim,ce vrem noi? ca nu e nevoie de nimeni care sa participe la luarea unor decizii care nu ne privesc decat pe noi?
ceea ce incerc sa spun e nu ca ar trebui sa fim mai responsabili(asta imi zice mie mama),ci ca ar trebui sa fim mai curajosi.cand o sa avem curajul sa incepem o noua aventura singuri,sa plecam la drum "neajutorati"? sa nu mai dam vina apoi pe prieteni,familie,colegi...
cineva mi-a spus odata ca cel mai adesea,ne dezamagim singuri.de ce ne-am astepta la mai mult din partea celorlalti?
in titlul meu exista cuvantul "prieteni". e cel mai folosit cuvant pentru a desemna o suma de principii comune,stima, respect,afectiune,incredere,poate chiar dragoste.avem nevoie de acestea ca de aer,nu neg acest lucru.avem nevoie de cineva care sa ne respecte,cu care sa impartasim aceleasi idealuri,aceleasi vise.nu intotdeauna,insa,suntem dispusi sa facem acest lucru.e aproape un truism sa spui ca e mai usor sa primesti,decat sa dai.unde vreau sa ajung? la ideea ca azi,prietenii sunt aceia pe care ii vedem zilnic,cu care iesim la cafea,cu care ne comparam,cu care vorbim despre moda,literatura,politica si fotbal ,cu care mergem sa dansam sau sa ne cumparam haine. nu mai poate fi vorba insa de aventura,de necunoscut,impartite cu ei.nu mai exista robin hood si printese,dragoni si vraji,iar calatorii lungi care sa schimbe viata nu se mai practica demult.sentimentele,zic eu,nu mai au aceeasi intensitate,dar sunt constientizate la fel. nu le traim la fel,le gandim la fel.succesele si insuccesele,de asemenea.e deja un cliseu sa spui ca suntem din ce in ce mai superficiali.si multi ma vor contrazice.poate chiar postul asta intra in contradictie cu ce zic.cu toate astea,am dreptate. am dreptate si cand zic ca tot ce am scris mai sus poate fi privit ca o ecuatie de gradul 2 si ca la sfarsit "x"-ul e egal cu 0. cred... recunosc,la mate n-am fost buna niciodata,dar stiu ca pot sa inchei insemnarea asta cu oconcluzie pe care orice persoana care e macar un pic de acord cu mine,poate sa o traga(pe ea,pe concluzie).
so,chiar trebuie sa avem langa noi niste persoane pe care sa putem da vina uneori,numindu-le prieteni? ce mai inseamna azi un prieten?cat de important e el? mai are,oare,dreptate mencius sau camus cand zice ca "cei ce-ti sunt prieteni au aceeasi minte in corpuri diferite"? am putea trai,oare, si fara ei?cum am mai suporta infrangerile?cum ne-am mai putea bucura de reusite? doar la asta sunt buni,ei,prietenii?daca nu,la ce mai "folosesc"? ce ne facem cand ne dezamagesc? tot pe ei dam vina? dar cand ii dezamagim?


pe data viitoare

8 comments:

augustin said...

nu ma pot bucura singur de nimic, tebuie mereu sa fie cineva cu care sa impartasesc momentul.sunt cam defect......:)noroc ca s-a inventat prietenii

L@ur@ said...
This comment has been removed by the author.
L@ur@ said...

S-au spus multe despre prieteni si despre prietenie in general. Nu o sa inventez eu chestii inteligente si profunde acum, altii mult mai destepti ca mine au facut asta deja (ca tot suntem aici, una dintre afirmatiile care imi plac cel mai mult suna ceva de genul "prietenul este acela care cunoaste cantecul inimii tale si poate sa ti-l cante atunci cand ai uitat cuvintele"). Vreau numai sa iti dau o idee referitoare la una din intrebarile tale (am putea trai,oare, si fara ei? - asta mai exact ) ... sugestia e urmatoarea: incearca! incearca sa te distantezi de toti pe care ii numesti prieteni... si raspunde-ti singura. Daca fizic nu poti, incearca lucrul asta moral ... sa-mi zici la ce concluzie ajungi.
P.S: postul asta imi pare o replica subtila la "discutia" noastra de ieri ... "cine ar fi crezut ca, pe neasimtite, schimbari atat de mari se pot implini?" (asta ca sa inchei apoteotic, citand din mai marii nostri scriitori).

Noni said...

@ laura--> nu stiu daca postul este o replica subtila la discutia noastra de ieri.as zice mai mult ca mi-a dat de gandit.si ca am vrut sa incerc sa raspund la niste intrebari.
nu stiu nici cat de buna este sugestia ta.nu o sa-mi propun sa ma distantez de cei din jur nici fizic,nici moral.nu am de ce.in plus,ma pot distanta pe nesimtite,fara sa imi propun asta si e mai dureros asa,cand descopar ca totul se duce de rapa si nu pot face nimic ca sa ma pot intoarce de unde am plecat.
sunt reactii,sentimente, comportamente pe care nici macar nu le inteleg.de asta ziceam ca sunt superficiala.sau ca nu imi dau silinta pentru ca mi-e frica de ce as putea descoperi.pentru ca ai dreptate,s-au produs schimbari majore,ireversibile as zice...

Roxana said...

Ca sa fiu sincera m-a pus pe ganduri post-ul asta.Am luat intotdeauna ca atare o prietenie(indiferent de natura ei) si nu am stat sa analizez motivele pentru care ea exista.Dar, cat m-am gandit un pic, am ajuns la concluzia ca eu vad in prietenii mei, de cele mai multe ori, calitati sau trasaturi de caracter care imi lipsesc mie.In momentul asta ma gandesc la maxim 2 persoane care se aseamana cu mine intr-un procent de 60%(nu mai mult!).Eu am un singur raspuns :nu as putea trai fara ei.

Noni said...

postul meu nu era un manifest pentru singuratate(daca ai vrea sa ma ucizi,cea mai sigura cale ar fi fi sa ma obligi sa stau singura!!!),era doar un semn de intrebare.am vrut sa gasesc niste motive,sa ajung la niste concluzii, sa incerc sa inteleg cat sunt de importanti cei din jur,de ce avem nevoie de ei.nu am plecat de la premisa ca trebuie sa traim singuri,sa nu impartim nimic cu nimeni.am intrebat doar de ce ne-am obisnuit sa procedam asa,de ce continuam sa o facem...
chiar cred ca avem nevoie de prieteni si ca nu am putea trai fara ei.argumente sunt.mai multe decat as putea aduce eu aici.prieteniile inseamna,pana la urma,relatii ca oricare altele,relatii pe care trebuie sa le ingrijim,de care trebuie sa ne pese,care ne dor atunci cand se rup...
*relatie=legatura intre oameni,bazata pe respect,incredere,stima,admiratie, etc.daca acestea nu exista,realtia e nula.
deci sa avem grija de relatiile noastre!

Anonymous said...

In primul rand,o mica precizare: cel care a spus ca prietenia inseamna "un suflet in doua trupuri" a fost Aristotel( vezi Etica Nicomahica);)
In al doilea rand,tineti cont de faptul ca totul se misca,oamenii evolueaza,de multe ori insa,in sensuri diferite.
Intr-adevar, "pe nesimtie,schimbari
atat de mari se pot implini".Chiar daca principiile si idealurile au fost la un moment dat aceleasi,vine o vreme cand pot sa nu mai coincida.Cred ca de aici ar trebui pornit cu rationamentul: ne acceptam prietenii care s-au schimbat in alta directie decat am facut-o noi, incercam sa ii aducem "pe calea noastra", sau incercam, asa cum bine spunea Laura, sa ne distantam ?

N3mira said...

Distanta.. fizica, morala. Prietenii mei cei mai buni(putini la numar) sunt la sute de km de mine. Dar asta nu ma impiedica sa ii consider in continuare prieteni si nici nu ma impiedica sa tin legatura cu ei. Din contra.... abia cand distanta desparte vezi cine iti ramane prieten si cine nu... Daca ne-am izola si fizic si moral de prieteni, probabail ca am crea prieteni imaginari. Nu cred ca putem trai fara prieteni.

Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...