bucati de madeleine(inmuiate in ceai)

retraiesc cateva momente din septembrie, anul trecut. mi-au revenit in minte, dureros, acum, cand mi-am dat seama ca e toamna. simt in cerul gurii frica de singuratate pe care am simtit-o la asfintitul perfect, in ziua aia, pe plaja. un tremur interior, frisoane si priviri lungi, fara tinta si fara clipiri, simptome ale starii de nedefinit, in care aveam sa intru din nou. ca atunci cand eram copil, ma durea stomacul de frica. ma ustura gatul de la tutunul prost si ochii de la cat mi-i frecasem. ea era langa mine si imi dadea una cate una, mostre de suferinte de-ale ei, de liceu si de facultate, vrand sa ma consoleze. eu plangeam fara lacrimi si zgomot, afundandu-ma din ce in ce mai mult in pietris si tristete. ea imi povestea ca viata poate sa fie si mai grea, dar si mai frumoasa si ca martha bibescu e posibil sa fi fost otravita. regretam puternic excursia si incepeam sa regret si mai mult intoarcerea. nu imi mai amintesc ce imi indruga, nici ea nu credea o iota, isi dadea seama ca discutiile astea cliseistice sau mincinoase ma scot din sarite, imi dau dureri de cap, dar tocmai asta ii era scopul. m-am ridicat si am fugit, ranindu-mi talpile in cioburile de pietre de pe plaja.

Moraitika, insipid de dureroasa!