October 27, 2008

dialog

-Da, ai dreptate! Asa e, o luna de absenta inseamna moarte sigura, cu atat mai mult cu cat e vorba de mediul virtual. Dar stii, n-am urmarit niciodata "faima" si traficul, asa ca nu ma afecteaza prea mult. Mai mult ma afecteaza blocajul in care ma aflu de prea mult timp, pojghita de inspiratie care nu mai exista, agenda in care nu am loc sa respir.
-A, nu, nu m-am angajat. Si stii ce? Nici n-o sa fac asta. M-am hotarat ca un an de mers la teatru si la concerte, de citit, de calatorit,de stat foarte mult cu ai mei, cu el, cu copiii care s-au nascut si care se vor naste in curand la mine in familie, ma va ajuta mai mult, pe termen lung.
-Nu ti-am zis ca am o nepotica? Dap, una dintre cele trei surori de-ale mele a nascut acum o luna. O minune, pe nume Leea. Clara, tot sora-mea, trebuie sa nasca zilele astea. Un "minun", Yannis Theo sau Vlad, inca nu s-a hotarat. Imagineaza-ti cum e sa alergi zilnic, intre o graviduta care are nevoie de tot felul de lucruri si o mamica abia refacuta care nu poate face mai nimic de una singura. Pe langa ele, mai am o sora si un alt nepotel. Si ei ocupa pagini multe din agenda. Iar cand vine vorba despre mine si timpul alocat mie, nu fac economie.
-Da, imi merge bine. Sunt tot cu el, ultimul an de facultate e mult mai solicitant decat ceilalti (doar am intrat la publicitate, nu la merdenele si covrigi cu mac), ele imi sunt alaturi, din nou si asta ma bucura foarte mult, masina imi merge foarte bine, chiar si cu oglinda putin sparta, descopar locuri si oameni noi si misto, ma bucur sau ma supar in fiecare zi, ceea ce inseamna ca traiesc.
-Toamna asta? Pai, nu e ca celelalte, asta e clar. Nu am mai alergat prin Cismigiu, nu am cules frunze moarte, nu am fost la tara la cules sau aranjat de porumb, n-am mai pandit teii cum mor. Am vazut toamna putin de tot, in Berlin. Apoi, azi, a fost prima zi, adica prima seara, cand am simtit toamna, in curte la Serendipity. Cladirile "iederate", piticii, geamurile cafenii, decojite, deschise ca sa intre sau sa iasa totul, balansoarul care se legana si dupa ce m=am ridicat eu, fumul de tigara, aerul rece, luminitele din geamuri, copacul despuiat si stramb, durerea de genunchi, tristetea permanenta- starea noastra preferata.....asta e o alta toamna, nemaisimtita, pe care mi-o doream....inconsient, desigur.
-Acum? Da, sunt din nou trista. "Tristetea aia din ochii tai nu se sterge niciodata?", m-a intrebat un el, la un moment dat. N-am stiut ce sa ii raspund, asa ca am luat-o ca pe o intrebare retorica si am plecat, lasand in urma miros de crin si naftalina....
-Asteapta, vin si eu cu tine....

2 comments:

Anonymous said...

hei, mă bucur că ai revenit. şi mă mai bucur că mai sunt oameni care trec prin stări asemănătoare, ceea ce înseamnă că va e doar o perioadă şi o să treacă.

Raluca said...

foarte scumpic postul, ca de obicei. sa iti traiasca nepotica si cel care e pe drum. ihim...si nu te grabi sa te angajezi. fa tot ceea ce iti trece prin cap si suflet. btw, cu inspiratia si eu stau foarte prost in ultimul timp, cred ca "e de la ei". :d.te pup!

Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...