penitenta

[ajunsese iar la vorba lui: nu poti sa scrii bine decat despre tine si despre experientele tale.si doar momentele in care esti tu cu tine, doar ele sunt magice si unice si reale si mustesc de inspiratie.]

bratul mi se umfla din ce in ce mai mult. si piciorul drept durea ingrozitor, de la atatea B-uri... si mainile...Calciu intravenos, dar ce pacat! ea nu nimerise vena... dintr-un oarecare motiv, noiembrie 2007 se repeta...

icneam, incepusem sa tremur, suspinam necontrolat, stiam ca in curand n-am sa mai pot scrie. ochii incepusera sa mi se inroseasca, ma dureau pupilele care se faceau din ce in ce mai mici, nu stiam ce e de facut, nu mai patisem asta niciodata, dar citisem atat de mult despre... stiam ca sunt mii de feluri in care se poate intampla...

tremuram din ce in ce mai tare, mainile mi se racisera de tot, oja in culoarea strugurelui din via bunicii se facuse violet, la fel si pielea de pe incheieturile mainilor. caldura din piept si din limba nu disparea. afara era si mai intuneric, in casa si mai frig, chiar daca aerul fierbinte parea ca patrunde prin toate ungherele...

eram singura, ca de obicei, dar nu imi era frica. imi era ciuda, ciuda ca n-am fostun pic mai desteapta. daca ai fi un pic, un pic mai desteapta, ai putea avea totul... obisnuiam sa imi spun asta in oglinda, in momentele cand nu mai eram fericita cu mine. si totul avea sens incepand cu ziua urmatoare..

si de data asta, totul parea sa aiba sens. pentru mine, cel putin. cred ca nimic nu se intampla accidental. si ca toate au un sens, un scop. la fel era si de data asta, si pt mine. n-am negat niciodata ca eu si viata mea si personajele pe care le creez alcatuim un perfect cliseu, care pe multi ii face fericiti si altora le schilodeste sufletul.

evident, nu puteam explica nimic pe intelesul lor. nu le puteam argumenta, ca ei sa inteleaga, de ce tocmai mie mi se intampla, voit, toate astea. si totusi, de ce nu sunt impacata, multumita, linistita, vesela, euforica, tampa? fericita stim toti ca n-am sa fiu niciodata....

un vartej puternic o facu se se tranteasca pe pat. laptopul ii aluneca din brate, pe covor, peste sticla cu spirt si acele folosite, cu urme de sange in capac. doamna ene, asistenta, uitase sa le arunce. sau uitase intentionat, nu ii placea cum era "tratata", nu ii placea ca primea cutii de after eight si lastari de filodendron, in loc de bani.

tavanul alb, peretii orange,becurile albe, mari ca niste conopide, toate incinsesera o hora de care ea nu se putea tine. in camera intrasera fluturi pamantii, de noapte, care se roteau si ei si mai repede si mai repede, ca morisca pe care o facea cand era mica, la tara, cu loredana. si mai repede, si mai repede, pana cand asfaltul si curtile din jur si prunii de la poarta si gramezile de nisip si caprele care pasteau aristocratic iarba, toate se transformau intr-un carusel nebun, care se invartea nebanuit de repede, pana cand toate se prabuseau odata cu ele, ametite, in iarba tepoasa de pe marginea drumului.

asa, isi aminti de a treia zi de scoala, pe prima n-o tinea minte, apoi de prima despartire, caci prima iubire inca nici n-a venit, apoi de ultima internare si apoi de serbetul de zmeura si apoi de mama lui care o surprinsese atunci si apoi de nou-nascutii vazuti in ecografiile 3D, apoi de apusul de la mare si apoi de seara aia de mai, din ceainarie si apoi de pescarusii filosofi si apoi de nunti si de dansuri si apoi de pielea rosie si apoi totul incepea sa incetineasca, pana se oprea de tot. si urma o alta fata la morisca.

vru sa se ridice de pe pat, dar membrele n-o ascultau. trunchiul singur nu putea sa faca nimic. capul ii era greu de tot, urechile ii pocneau ca dupa o nopate in club.
gerberele ca de marmelada gemeau incet din vaza cu Zburatorul, ar fi vrut s-o ajute, dar vai! nici ele nu puteau. ramase in pat, inspirand puternic mirosul de compot de caise care se stricase pe noptiera. i se facuse iar frig si i se paru ca ramele ferestrelor i se inchina.