October 01, 2009

rataciri

cel mai potrivit lucru pe care il puteam face intr-o seara de sfarsit de septembrie era sa beau un ceai cu rom si sa fumez o tigara aromata, pe o oarecare straduta din cotroceni. cu ea.
mi se pare incredibil de minunat ca inca ma pot rataci in bucuresti. nu vreau sa invat nici nume de strazi, nici sa memorez trasee; imi place mult sa ma ratacesc; imi imaginez ca am ajuns in alta tara, in alta lume. sa te ratacesti intr-un oras pe care-l cunosti, in care traiesti, e aproape un lux pe care multi nu si-l (mai) permit. sa conduci aiurea, pe strazi cu blocuri si case frumoase doar intr-o anumita lumina, sa te poti opri la o oarecare intersesctie si sa decizi ca stanga e mai potrivita decat dreapta doar pentru ca din directia aia vine un miros de vafe belgiene si vise implinite, sa stii ca sub oricare platan te-ai opri, esti la fel de ocrotit precum esti intre valurile marii egee, sa asculti melodii necomplicate si sunetul dorintelor sparte ale celui mai bun prieten, sa te lasi incercat de o frica nemotivata, care iti face bine, sa inhalezi adanc mireasma redusa de libertate, ce poate fi mai minunat si mai potrivit pentru un inceput de octombrie?

in rest, ma erijez in femeia organizata care stie mereu ce are de facut si ce e cel mai bine sa faca, care se implica doar atat cat e nevoie, care iubeste serile complete si persoanele si mai complete. in continuare, mi-e bine.

1 comment:

Anonymous said...

ce frumos si ce simplu a fost. la mai multe rataciri, draga mea!


ano(a)nima

Realitati paralele

Am recitit azi o parte din textele pe care le-am scris de-a lungul anilor pe blogul asta, apoi cateva comentarii si m-a cuprins o neliniste ...