petice dintr-o poveste veche

intr-o duminica bleu,pe cand ma intorceam de la piata cu o plasa plina cu marar,lapte,paine si piersici,am dat drumul ghidonului incarcat.drumul era pietruit si viteza bicicletei-prea mare,asa ca aventura mea s-a sfarsit repede,printre bucati de bagheta proaspata si samburi de la piersici mult prea coapte.genunchii juliti imi aminteau de copliarie,iar mainile pline de vaselina lantului care refuza sa se aseze la loc ma faceau sa plang....
mi-am dat seama atunci ca e nevoie de mai mult,nu doar de curaj si de imaginatie.ca trebuie sa ma adaptez lumii in care anumite reguli nu sunt facute sa fie incalcate,asa cum ma invata tata,ci ca sa fie respectate.
am pornit la drum,din nou,de asta data,pe langa bicicleta.rafalele de vant ma plesneau cu frunze uscate peste fata,prinzandu-mi-se in par,iar norii care se faceau din ce in ce mai negri m-au fixat intr-o realitate anume.
m-am grabit si mai mult.mi-era pofta de budinca.plus ca mama avea dreptate:trebuie sa fugi din calea furtunii!cine stie ce se poate intampla....