satisfactie

ma amuza teribil sa ii ignor pe toti oamenii astia mici din jur care au pretentii de oameni mari si care nu inteleg decat partial ce li se intampla si ce mi se intampla. si in micimea lor, se cred al dracului de complicati si de profunzi. si sunt limitati si percep doar pojghitele lucrurilor si isi imagineaza universuri in care logica lor face totul.

imi da o stare de bine gandul ca n-or sa poata niciodata mai mult si ca nici n-or sa-si inteleaga vreodata conditia si pozitia.



de fapt, imi doresc sa nu dispara din viata mea, ba chiar sa continue sa ma analizeze, pentru ca e atat de nostim sa le afli gandurile si sa le mesteci ideile.... si ei sa nici nu isi dea seama.... :)