zile si plumbi

ziua asta este mai grea decat o plapuma de lana de tara si ma apasa pe cap si pe umeri, ma apasa atat de rau ca a inceput sa ma doara mijlocul, o durere ascutita, surda, care s-a asezat undeva intre coccis si bazin si imi sfredeleste oasele ca un sarpe de desfundat tevi si ma apasa si nu pot sa-i opun rezistenta si simt cum imi impinge gatul in trunchi si imi imaginez cum maduva spinarii se scurteaza si se ingroasa si se transforma intr-o pasta si mi-e frica sa nu tasneasca printre vertebre si apoi printre coaste sau sa se imprastie aiurea prin corp si bulbul rahidian e acum undeva intre omoplati si spaima mea e mai mare imaginandu-mi cum nasul imi ajunge unde aveam inainte marul lui adam imi dau seama ca nu stiu nimic despre anatomia corpului omenesc si ca mai bine imi folosesc mainile lungi sa imping plapuma de plumb cat mai sus, deasupra capului si nefericilor mele si imping si ridic si forta mea e egala cu a unei pisici lesinate si incepe sa ma doara mai mult tot corpul care nu mai intelege impotriva cui sa lupte si mai ales, cum si ma trec fiori si mi se zbarleste pielea de pe coapse si din spatele urechilor si mi se face frig, probabil pentru ca sudoarea a inghetat pe mine si  in jur nu e decat un ciclam violent- culoarea preferata de femeile de la tara pentru "dosul" de plapuma si pentru durerea de oase si-mi lipseste lumina  si apasarea e la fel de hotarata si stiu ca nu se va ridica decat atunci cand voi putea sa-mi topesc frustrarile si neputintele, ca pe plumbii pentru pescuit,  intr-un ceaun, pe pirostrii arse de un foc de tara, intretinut de tata cu povesti din tineretile lui si povete pe care le credeam  pana ieri nefolositoare.