16,17,18,...

"Cat timp mai avem?"

"Nu ma cert niciodata,cu nimeni,pentru ca nu mai am timp sa ma impac."

"Timpul curge in defavoarea mea."

"Zilele mele sunt ca anii..."

"Timpul nu mai are rabdare cu mine."

"Hai,ma!Nu mai am timp!"

"Doamne,ce trece timpul..."

"Mai avem timp?"

"Timpul schimba multe,schimba tot."

"Mai am destul timp pana la 6."

"Credeai ca mai avem asa mult timp?P%&A,credeai prost!"

Nu sunt maxime,minime sau qoute-uri scoase din nu-stiu-ce-carte-de-filosofie.Sunt doar fraze care mi-au alunecat pe langa urechi,ieri, prin oras.Am realizat ca sunt atat de multe,intr-un timp atat de scurt,pe cand ma grabeam sa ajung in Cotroceni si am avut o semi-revelatie:"De ce dracului ma grabesc in halul asta?Casa aia va fi acolo si peste 78 de ani,oamenii s-ar intoarce,in cazul in care ar pleca,crema de zahar ars e mai buna rece,deci mai poate astepta,afara e atat de cald si bine,totul se schimba,infloreste,la fel cum se intampla primavara...So,why run?".

Calatoria aia cu troleul m-a marcat.La fel si plimbarea dintre Municipal si Drept.Dar despre asta,data viitoare(cum bine zicea un bun prieten de-ai mei,fost PRIETEN,pe nume Ion,care isi va regasi cateva dintre ganduri aici...).

Luni,15 ianuarie 2007

"Luni.Dimineata ploioasa.Ces matins gris et doux....Pijamaua mea are pe spate un desen liliachiu.Ma simt asemenea paianjenilor umflati si palizi pe care ii vedeti in gradinile batrane.Asezati in mijlocul panzei stralucitoare, trimit semnale smucind usor de unul sau altul din fire.Panza mea se intinde in toata casa,iar eu ascult,stand tolanit intr-un fotoliu."

Iar o sa creada toti ca sunt deprimata.Nu,nu sunt.Ba chiar am simtit nevoia sa imi compar starea de acum cu starea lui Humbert de atunci si sa descopar ca ele,starile,se resping ca doi poli diferiti(cum altfel?!?!)... E atat de minunat sa zambesti ca sa zambesti dupa o perioada in care ai zambit ca sa nu plangi!!!

Citesc in continuare,din nou,"Lolita".Pentru mine.Si nu numai.

SPOILER WARNING!"film reviewing"-->babel (2006)

So...watch out!Cine stie ce detalii dau fara sa vreau...(si cu rima;))

Am vazut babel ieri si am ramas cu un gust sarat.e un film interesant,care merita vazut,dar care iti lasa nisip (marocan )printre dinti.si urme de invidie pe fata cand ii "suna" telefonul pustoaicei din japonia.si care te face sa plangi cand cei doi copii sunt disparuti intr-un desert ce pare fara margini.pe mine m-a facut sa ma intreb care sunt diferentele dintre marocani si japonezi,de exemplu,exceptandu-le ,evident,pe cele de ordin socio-economico-politice(care inseamna totul,pana la urma).intrebarea era daca nu cumva si japonezii si marocanii nu au ,in esenta,aceleasi temeri,aceleasi nazuinte,daca nu sunt la fel de neputinciosi in fata dumnezeilor lor,oricare ar fi acestia?oare mexicanii si francezii nu se gandesc cu aceeasi groaza la moarte,chiar daca nu vorbesc aceeasi limba?

E interesant si felul in care planurile actiunii se intrepatrund,formand un tot la sfarsit.cam trase de par unele secvente(nu vreau sa spun care,astept comentarii),dar in rest,ok.

As avea o curiozitate legata de modul in care au fost prezentate planurile si anume:care a fost primul film in care secventele nu au fost legate intre ele,in care planurile s-au intrepatruns ,parand la inceput ca nu au nicio legatura si unindu-se la sfarsit ca niste piese de puzzle?

Eu am vazut un astfel de film la inceputul lui 2004.era 21 g.l-am mai vazut de 4 ori de atunci. nu stiu daca alejandro gonzález ińárritu a fost primul regizor care a preferat o astfel de "aranjare" a scenelor,dar daca a fost,se pare ca i-a placut din moment ce,imi sopteste pisica,a regizat si babel.

De exemplu( asta tinde sa devina expresia zilei),prestatia lui brad pitt mi s-a parut cel putin modesta.pe cate blanchett ma asteptam sa o vad mai proaspata,iar gael garcia mi s-a parut netuns.nu ma pricep la cronici si nici la actorie,chiar daca am luat lectii aproape 3 ani.ceea ce fac eu aici se cheama "intrebari si raspunsuri ",scrise int-o forma anapoda,ca doar d'aia sunt la jurnalism si nu la dumuri si poduri.

Lasand implicatiile personale la o parte,filmul merita vazut,macar pentru a stabili cat si daca seamana cu 21 g,cat si cum a respectat legenda din Biblie si pentru a raspunde la intrebarea: " Este comunicarea raspunsul?"

"Am vrut să captez întreaga idee despre comunicarea umană - ambiţiile ei, frumuseţea şi problemele ei, cu un singur cuvânt" spune el, Babel fiind numele ales pentru filmul său. "M-am gândit la atâtea nume diferite, dar când m-am gândit la povestea din Geneză, mi s-a părut foarte logic să fie o metaforă pentru film. Fiecare dintre noi avem limba noastră diferită, dar eu cred că toţi împărtăşim aceeaşi esenţă spirituală." ( Alejandro González Iñárritu )

planuri pentru 2007

nu exista.am jurat sa nu-mi mai fac planuri,pentru ca nu depind de mine decat 23,4%.deci nu mai are rost.plus ca totul e mai sfasietor cand se intampla fara sa existe un plan facut inainte.mi-am propus ,in schimb, sa ii felicit pe toti cei care vor sa isi gaseasca jumatatea,sa isi schimbe/cumpere masina,sa isi faca operatii estetice sau doar sa isi schimbe look-ul,sa ajunga la paris,sa isi cumpere o garsoniera acolo sau doar o clatita,sa isi ia toate exemnele,sa fie promovati,sa isi deschida un restaurant,sa aiba un copil,sa slabeasca macar 4 kg,sa se lase de fumat sau sa devina vegetarieni.so,felicitari!si succes!
mi se pare,de fapt,ca astea nu sunt planuri,ci dorinte.cum si de ce ajung sa fie numite "planuri"? poate pentru ca exista de mult in mintea lor si au impresia ca sunt pe cale sa le realizeze.sau poate pentru ca e musai sa aiba planuri pentru anul nou si atunci enumera,doar ca sa nu para "goi" pe dinauntru.sau poate pentru ca asa e normal,sa faca planuri.
eu ma multumesc cu dorinte.mai arzatoare sau mai stinse.n-o sa incep sa le enumar pe toate aici,caci sunt atat de multe...
stiu doar ca pe majoritatea o sa incerc sa le indeplinesc.iar daca n-o sa se indeplineasca in 2007,o sa se indeplineasca atunci cand ma voi astepta mai putin.ce frumos va fi!
and the point is...?!?!??!? ,ar fi zis friedrich.asa e,nu are concluzie sau incheiere,e doar un post inutil,scris intr-o zi inutila,pe care care as sterge-o din calendar daca as putea.

...indispensabile..

Vorbeam acum cateva zile cu niste prieteni despre cat si cum evolueaza lumea,oamenii,totul in jur.Discutia s-a indreptat apoi catre acelasi subiect deja plictisitor: netul si mobilul-avantajele/dezavantajele lor.Am aflat chiar ca,mai nou,cine nu are blog sau mai mult de un cont(indiferent de site) este respectat si adulat ca si cand a realizat o performanta fara egal.A nu suporta mess-ul,a nu verifica mail-ul decat in cazuri de maxima necesitate sau a prefera masina de scris in locul laptopului e,de asemenea,magnific si demn de lauda.Se poarta independenta,indiferenta sau ipocrizia?

Cu aceasta dilema am purces catre tinuturi si mai innegurate(ce limbaj am!!!).M-am gandit la cinci lucruri*(atentie,nu fiinte!) fara de care nu pot trai.Ideea a devenit deja un cliseu,fiind inclusa in penibilele lepse de pe net.Eu nu am o astfel de lista.M-am gandit,ca orice tanar care se respecta,ca tot ce am mi se cuvine si ca nici macar nu e nevoie sa imi imaginez cum ar fi viata mea fara anumite "minuni".Intre timp,am facut o lista: (:p)

1. periuta de dinti
2. analgezice
3. ceas
4. mp3 player/cd player/radio/casetofon/pick-up
5. dude

Usa interzisa

[...]"Cuvintele mi s-au terminat si,odata consemnata aceasta grimasa a durerii,nu mai urmeaza decat caderea in propiul meu gol.Medicii numesc aceasta stare depresie.Eu o inteleg mai bine ca dezagregare a sistemului de iluzii in virtutea caruia inaintam,faptuim,ne agitam,dam contur clipei urmatoare si zilei de maine.Sistemul de iluzii-acesta este pintenul intregii noastre vieti,acesta este morcovul existential, pe care viata ni-l asaza si ni-l flutura sub nas,planurile pe care le alcatuim din propria noastra substanta vitala si pe care le ridicam,ca pe un prunc nou-nascut,deasupra capului nostru,pentru a le aseza apoi,de inadata ce le-am facut,la o distanta convenabila de locul in care ne aflam,urmarindu-le neabatut prin ani,asemeni unui animal care merge,halucinat,pe urma de miros a hranei sale.Asa se naste sensul vietii noastre.Numai ca hrana pe care o adulmecam fara incetare cu fiecare zi nou inceputa,noi suntem cei care o secretem si tocmai fabricarea aceasta neintrerupta a sistemului de iluzii este garantia sanatatii noastre mentale.Pentru ca daca nu ar fi asa,ce ne-ar mai tine in viata pe noi toti,fiinte nascute cu o condamnare la moarte in buzunar?Daca nu ar fi airbag-ul acesta montat discret in viscerele noastre,balonul acesta umflat cu iluzii menit sa ne apere de socul ciocnirii cu singura perspectiva certa a vietii noastre(care este sfarsitul),nu ne-am trezi cu sufletul stalcit in fiecare dimineata?Daca nu am fi prinsi in plasa puzderiei de lucruri pe care ne propunem sa le facem-de la cele mai marunte si pana la cele mai marete-ce ne-ar tine atat de bine infipti in aceasta 'coaja' de pamant?"

buna dimineata romania,buna dimineata ue,buna dimineata cookie!

m-am intors.
sunt cetatean european.nu ma prea mandresc cu asta.mi-e dor de niste oameni.mai sunt cateva ore pana ii vad.de abia astept.despre cum a fost,in posturile viitoare.ca acum mi-e prea somn.