:x

concluzii

ma bucur ca sunt singura(singura as in single/solo=no boyfriend,etc).ca nu am pe nimeni care sa ma bata la cap.care sa imi reproseze ca sunt geloasa si posesiva si capricioasa.sau care sa ma sufoce.care sa imi trimita 50 de mesaje pe zi sa ma intrebe ce mai fac si sa imi spuna ca ii place mult de mine si ca mai "rau",ma iubeste.si ca vrea sa ne vedem acum,ca i-e dor de mine.

ma bucur si ca nu sunt eu aia care sa faca lucrurile de care aminteam mai sus.sa fiu innebunita,sa nu mai pot sa dorm,sa nu ma gandesc decat la el.sa imi fac programul in functie de programul lui.sa stau in casa cand el nu are bani.sa imi fie frica sa reactionez cum reactionez de regula,ca poate se sperie si fuge.si sa mananc mult si sa plang dupa ce ne despartim.

acum,mi-e bine asa.ma inteleg bine cu mine,de o vreme...si probabil ca voi incerca sa profit de situatie.cum? ramane de vazut....

*asta daca ma intrebati ce mai fac....

de ploaie

a plouat mult zilele trecute.asta stiti.nu stiti,insa,ca mie mi-a placut.serios! mi-a placut pentru ca tocmai vazusem "les parapuies de cherbourg" si tocmai mi se facuse dor de cizmele mele de cauciuc si pentru ca tocmai imi mirosise a primavara. mi-a facut placere sa vad cum aleea din fata blocului se innegreste de la apa,cum mugurii castanilor picura intruna,cum pe geamurile mari de la living se scurge apa in forma de animalute.

ma tot uitam la "animalutele" alea si mi-am amintit de o alta ploaie,de la munte,de acum doi ani. de o mansarda.si dupa,de alifantis.

mi-am turnat niste vin rosu si m-am asezat turceste in fotoliu ca sa vad mai bine cum canta si sa aud mai bine cum se scruge apa pe sticla.vinul sau alifantis,nu stiu cine a fost de vina pentru vrejurile de amintiri care s-au catarat pe mine aproape instantaneu.mi-am amintit,printre altele,de un vis.cel mai ciudat vis al meu.ever!

corpul meu,in oglinda,era alcatuit din piese de puzzle.piesele erau mici,dar daca ma apropiam de oglinda,puteam deslusi fiecare imagine.pisele nu se legau asa cum ar trebui.alandala cum erau prinse,puteau alcatui,totusi,o poveste. astfel,in piesele de pe piept,erau niste vecini de-ai mei de la tara pe care nu i-am mai vazut de o mie de ani.cativa dintre ei nici nu mai traiesc.pe maini erau multi necunoscuti.unele piese erau,de fapt,poze in care apaream si eu.una dintre ele era datata:30/05/2016.si palmele erau facute tot din fotografii.unele erau asa de vechi,incat nu se mai distingeau persoanele de acolo.l-am recunoscut pe tata intr-una din ele,pe victor si pe monica,o prietena din copilarie.

am reusit,apoi,sa imi vad talpile."calcam" prin curtea scolii,prin cismigiu,pe mucuri de tigara fumate in graba,apoi pe niste petale de trandafir galben,pe coji de alune de padure,pe muguri de tuia....fiecare piesa,pe masura ce o vedeam,mirosea puternic a bucurie,a tristete,a verde,a edith piaf,a acasa.

visul s-a terminat in momntul in care am inceput sa tremur.statusem goala,in fata oglinzii,in "camera de la mijloc",la tara,unde era frrrig. m-am trezit tot tremurand.

puzzle-ul nu are nicio legatura cu vinul rosu sau cu ploaia,asa cum sfarsitul acestui post nu re legatura cu ce am povestit mai sus.

arivederci,roma!

tag-tag

am fost taguita.iar!! am mai zis ca nu imi place ideea si totusi am raspuns la tag-uri. acum nu mai pot.din doua motive: pentru ca nu mai vreau sa ma gandesc la ce imi lipseste ( sunt miloane de lucruri pe care mi le doresc) si pentru ca "nimanui" nu-i pasa de ce imi lipseste mie.si nu pentru ca "nimanui" ar fi rau,ci pentru ca nu ar putea face nimic sa acopere lipsurile.

sorry,vlad!


*intrebare de 1000 puncte : daca nu am raspuns la tag,il pot da mai departe? :P



later edit : so, sa zboare tag-ul mai departe catre cookie ,ion, iulia, "liam in the sky with diamonds",anca si catre cine mai vrea el (tag-ul)

schimbarea la fata

gasesc glumele cu tenta religioasa stupide si seci(la propriu) si nu agreez nici aluzii precum cea din titlul meu,dar sunt prea obosita si prea plictisita ca sa mai imi pese acum.
ce voiam ,de fapt ,sa zic e ca o noua schimbare de look era mai mult decat previzibila si aproape indispensabila.asa ca si eu si blogul meu aratam altfel acum. in cazul blogului,sfaturile au fost potrivite si binevenite.thanks to yoli,vlad,ioana sima si restul,blogul arata mai bine acum.sau cel putin asa cred eu.template-urile recomandate nu au vrut cu niciun chip sa se instaleze,so..ma multumesc cu ce am.e mai colorat,pare mai vesel si a si inverzit.a venit,a venit primavara....
cat despre look-ul meu...un nou breton(care ma face mai copil),par ciocolatiu(care ma maturizeaza),unghii pastelate(iau o pauza de rosu,bordo sau mov).nu astept reactii.
am eu destule. si vehemente.la adresa oamenilor care se prostesc din ce in ce mai mult,la adresa destinului care nu ia curbele cand vreau eu,la adresa sora-mii care nu ma ia in germania,la adresa primaverii care da oamenii peste cap,la adresa postului astuia care e plin de clisee.
si apropo de pomul de craciun,vive la france!

nEEd you

pentru ca in ultimul timp tot primesc mesaje legate de blog(de lauda si nu numai), mi-ar placea sa primesc si recomandari de la voi,cei care intrati pe inggrids.blogspot.com. recomdari legate de layout,de fotografiile care apar aici si de ce mai vreti voi.

so,got an idea?

martie,joi,cincisprezece

primavara?!?!?

auzeam ca s-ar fi facut frumos afara si ar fi venit primavara,copacii ar fi inflorit si pe strazi ar fi inceput sa alerge haotic aer cald,nesuferit.oamenii,cu ochii lor mijiti din cauza luminii soarelui care i-a luat pe nepregatite,s-ar fi mirat de cat de alb e asfaltul si copiii ar fi tipat scurt la vederea fiecarui pescarus intors din norvegia(:)) pe malurile dambovitene.tigancile ar fi inceput sa isi strige din nou lalelele si ghioceii si toporasii si brandusele si alte derivate imperfecte,urat mirositoare si mai ales,nefolositoare.

la magazinul de umbrele s-ar fi facut calcule,de sfarsit de luna.sau de inceput.ar fi iesit in pierdere.afara nu mai ploua decat duminica.sau in zile impare,din doua in doua saptamani.in schimb,se cumpara caramizi si gresie si lemn si surori de-ale lor. se construiesc mult.se construieste la repezeala.se construieste prost si fara gust.

incerc sa construiesc si eu.incet,cu gust,cu pagini si culori si sunete si ura si cuvinte.

cand spun asta,ma gandesc la un tricou von dutch patat de gem de caise si la privirea necunoscuta a unei femei.si la muzica de pe fundal : portishead-sour times.

apoi,la un sunet de clopotel si la starea de dupa.ce umilire!! dar era primavara si mi-am spus ca o sa uit repede.cineva m-a convins,insa,ca ranile care par superficiale sunt,de fapt,cele mai adanci.si ca mirosul lor de gem de caise persista.

necesita clor.

petice dintr-o poveste veche

intr-o duminica bleu,pe cand ma intorceam de la piata cu o plasa plina cu marar,lapte,paine si piersici,am dat drumul ghidonului incarcat.drumul era pietruit si viteza bicicletei-prea mare,asa ca aventura mea s-a sfarsit repede,printre bucati de bagheta proaspata si samburi de la piersici mult prea coapte.genunchii juliti imi aminteau de copliarie,iar mainile pline de vaselina lantului care refuza sa se aseze la loc ma faceau sa plang....
mi-am dat seama atunci ca e nevoie de mai mult,nu doar de curaj si de imaginatie.ca trebuie sa ma adaptez lumii in care anumite reguli nu sunt facute sa fie incalcate,asa cum ma invata tata,ci ca sa fie respectate.
am pornit la drum,din nou,de asta data,pe langa bicicleta.rafalele de vant ma plesneau cu frunze uscate peste fata,prinzandu-mi-se in par,iar norii care se faceau din ce in ce mai negri m-au fixat intr-o realitate anume.
m-am grabit si mai mult.mi-era pofta de budinca.plus ca mama avea dreptate:trebuie sa fugi din calea furtunii!cine stie ce se poate intampla....

introspectie

sunt tipul de om care se urca pe catarge,care isi ia mainile de pe ghidon,care viseaza colorat,care isi construieste lumi paralele.a merge la serviciu,la piata,in fiecare zi,a avea un program fix,mi se pare interesant doar pentru ca asa pot intra in contact cu oameni,ii pot studia,le pot ghici reactiile,imi pot dori sa stiu ce gandesc.ca un mel gibson,dar in "what people want"....

pentru mine,lumea pe care o stiti cu totii,nu e suma de puncte alb-negre.e un mozaic de nuante,niciodata de culori tari,pure...ele au disparut in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand se ridicau ciupercile la cer.

"hiroshima,mon amour"....

ma intreb daca s-ar putea stabili o legatura directa intre cromatica si cronemica,daca timpul ar putea fi masurat in culori,daca luni ar fi ciclam(si de-asta ar uri-o toti) sau daca joia ar fi un kaki plin de curaj.sau poate vinerea-un creme dulceag.as prefera,totusi,o duminica bleu.odihnitor. niciodata deprimant.

+new post

n-am mai apasat "new post" de ceva vreme...

obosisem,oarecum.si nici acum nu sunt foarte odihnita.am mai scapat insa de unele obsesii,de unele intrebari,ma simt mai libera acum.dar si mai matura.nu in sensul bun.

mi-am pierdut din inocenta,din rabdare si din bunatate.sunt mai isterica,ma aprind mai repede,iar tupeul meu atinge cote maxime tocmai atunci cand nu trebuie.

mai ales dimineata,cand sunt gata sa ucid doar ca visul meu sa mai poata continua.

ipocrizia si minciuna ma deranjeaza acum mai mult ca oricand si am ajuns la stadiul in care urasc o persoana doar pentru ca am descoperit,cumva,ca m-a mintit.e si normal sa reactionez asa,insa nu si atunci cand minciuna era inofensiva sau cand prezumtia de nevinovatie desemneaza o pozitie prea complicata pentru mine.

tragic!

nu mai am rabdare nici macar cu mine.simt ca ar fi trebuit pana acum sa fac atat de multe...

de ce nu muncesc,sa imi pot lua masina?de ce nu am note mai mari?de ce nu am mai multe pe cap?de ce nu imi suna telefonul intruna?de ce fac atat de putin?de ce oamenii nu au nevoie de mine?

de ce unii oameni intra atat de greu in viata mea si ies atat de usor?si de ce nu ma doare lucrul asta?de ce m-am transformat intr-un mostru fara umor,fara inspiratie si fara lacrimi?de ce nu mai sunt umpluta cu rasete si cu vise imposibile si cu lumina?

incep sa "imbatranesc"?incep sa "durez prea mult"si degeaba?

si nici 20 de ani n-am implinit....